Antropologia generală ca bază a pedagogiei (GA 293):
Volumul cuprinde paisprezece conferințe cu privire la:
– Descrierea ființei umane: trupul fizic, cel eteric, trupul astral și Eul. Modalități de dezvoltare spirituală a fiecărui trup;
– Legătura dintre reprezentare (sau noțiune teoretică), antipatie și sistemul nervos (ca element fizic-trupesc), în polaritate cu voința, aflată în relație cu simpatia și sistemul locomotor (ca element spiritual);
– Antipatia ca separare față de lume (observare, intelectualizare) și simpatia ca apropiere (acțiune);
– Tripartiția omului (simțire, gândire, voință), reflectarea ei în corpul fizic și cum se lucrează pedagogic pornind de la această premisă;
– Stările de conștiență ale omului;
– Cele douăsprezece simțuri;
– Primele trei septenale (de la naștere până la 21 de ani) și atitudinea inconștientă a copilului în funcție de acestea; în primii șapte ani: Lumea este morală, de la 8 la 14 ani: Lumea este bună; în perioada dintre 14 și 21 de ani: Lumea este adevărată.
– Structurarea metodicii potrivit cu septenalul.
Arta educației. Metodică și didactică (GA 294):
În acest ciclu, Rudolf Steiner face referire la necesitatea predării artistice a materiilor, cu exemple practice în funcție de etapa de dezvoltare a
copilului. Volumul cuprinde sfaturi pentru metodica predării scrisului (pornind de la desenul formelor și abia după aceea a literelor),
cititului, a matematicii, istoriei, geografiei etc. Se subliniază importanța lucrului manual (croșetat, cusut) în dezvoltarea gândirii, a voinței și a atenției. Lecțiile trebuie să fie artistice și legate de viața reală. Se accentuează valoarea prezenței ritmului la lecție, pentru a favoriza o respirație corectă a copilului (trupească și sufletească).
Aici se mai tratează:
– Formarea planului de învățământ potrivit nevoilor spirituale ale fiecărei vârste;
– Calitatea moralității: dispoziția interioară a profesorului inspiră și îndrumă copilul, prin exemplul comportamentului personal. Copilul trebuie să trăiască adevărul, binele și frumosul înainte de a le înțelege teoretic.
– Scopul școlii: de a ajuta ființa umană să se dezvolte într-o individualitate liberă și morală.
Arta educației. Discuții de seminar și conferințe asupra planului de învățământ (GA 295):
Volumul cuprinde teme precum:
– Cele patru temperamente și modalități practice de lucru la oră în funcție de acestea;
– Aspecte metodice cu privire la predarea istoriei, biologiei, geografiei, geometriei, limbii materne, fizicii, chimiei;
– Predarea muzicii și a euritmiei;
– Caracterizările anuale ale elevilor scrise de profesori.
Problema educației – Factorul esențial al problemei sociale (GA 296):
Educația nu este doar o chestiune pedagogică, ci calea prin care se poate realiza tripartiția socială (libertatea în sfera cultural-spirituală, egalitatea în viața statului / domeniul social-juridic, fraternitatea în sfera economică).
În acest volum, se mai ating teme precum:
– Importanța conștientizării materialismului din metodica actuală de predare și elevarea acesteia prin cunoașterea adevărată a ființei umane și a nevoilor sale spirituale;
– Libertatea învățământului (lipsa implicării statului în structura școlii) ca deziderat și necesitate a epocii actuale.
Educație pentru viață. Autoeducare și practică pedagogică (GA 297a):
Un ciclu de cinci conferințe referitoare la:
– Atitudinea educatorului în funcție de septenal prin prisma tripartiției sociale: primii șapte ani ca model moral de imitat, de la șapte la paisprezece ani – ca autoritate, iar de la paisprezece ani încolo – ca îndrumător;
– Moralitatea se insuflă prin comportamentul și conduita educatorului;
– Cucerirea anxietății și a irascibilității în autoeducare;
– Dezvoltarea și spiritualizarea voinței prin iubire, devotament.
Înnoirea artei pedagogico-didactice prin știința spirituală (GA 301):
Acest volum include paisprezece conferințe ținute de Rudolf Steiner pentru profesorii din școlile publice, abordând subiecte precum:
– Educația ca artă, nu ca tehnică;
– Aprofundări cu privire la condițiile vieții în primele două septenale, despărțite de schimbarea dentiției. Ce fenomene au loc în planul sufletesc-spiritual în aceste perioade;
– Despre importanța pătrunderii științei cu căldură interioară și despre cum reprezentările abstracte creează ziduri între oameni;
– Planul didactic (scris și citit, relevanța activităților artistic-manuale în dezvoltarea sănătoasă a intelectului, despre copiii mai puțin dotați, practica euritmiei pentru fortificarea interesului față de lumea exterioară);
– Metodică de predare (științele naturii, muzică);
– Conceptul de joacă.
Cunoașterea omului și structurarea învățământului (GA 302):
– Despre memorie, reprezentare, judecată, concluzie; legătura lor cu capul, membrele; cu trupul eteric, trupul astral și Eul;
– Configurarea orelor (euritmie, fizică, muzică, istorie) prin acordarea unele cu celelalte, ținând cont de tripartiția omului și de fenomenele petrecute în timpul somnului;
– Etapele de dezvoltare ale elevului aflat în perioada liceului și felul cum profesorul trebuie să vină în întâmpinarea lor printr-o abordare corectă a lecțiilor și a propriei conduite. Planul de învățământ specific acestei perioade.
Dezvoltarea sănătoasă a ființei umane. O introducere în pedagogia și didactica antroposofică (GA 303):
O serie de 16 conferințe care abordează:
– Tendințele mortificatoare ale intelectualismului care afectează percepția omului asupra realității și despre cum, ca alternativă, vederea spirituală trebuie să fie tot atât de liberă și de intensă ca percepția senzorială;
– Toate etapele de dezvoltare ale copilului, descrise în detaliu (cele trei perioade de șapte ani cu transformările și nevoile lor);
– Structurarea învățământului în timpul săptămânii;
– Dezvoltarea fizico-eterică sănătoasă ca bază a liberei înfloriri sufletesc-spirituale (,,mai important este ceea ce ești decât ceea ce știi”);
– Educația estetică: tors, țesut, inițiere în viața practică.
Forțele spiritual-sufletești fundamentale ale artei educative (GA 305):
– Pedagogia Waldorf izvorăște din activitatea spirituală a dascălului;
– Regulile de aur ale educației: venerație față de copil, recunoștință și iubire îndreptate înspre copil și față de vocația de educator;
– Exemple de exerciții pentru dezvoltarea treptelor superioare ale cunoașterii;
– Sugestii metodice; importanța abordării elementului-imagine la lecție, nu al celui abstract, în predarea la clasele primare;
– Exemple de tratament în tendințele extreme ale temperamentelor;
– Importanța formării vii a unei păreri proprii în comparație cu prelucrarea de judecăți gata făcute.
Activitatea pedagogică din perspectiva cunoașterii spiritual-științifice a omului. Educația copilului și a oamenilor mai tineri (GA 306):
O esență a pedagogiei Waldorf privitoare la:
– Toate etapele de vârstă ale copilului, de la naștere până la adolescență inclusiv;
– Ideea reînnoirii pedagogiei prin observarea holistică a realității, care nu se rezumă doar la ceea ce percepem cu simțurile fizice;
– Preocuparea cu religiozitate de mediul înconjurător a adultului formează simțul moral la copilul mic, care este ca un mare organ de simț până la vârsta de 7 ani;
– Despre vorbire; vocale și consoane. Scrisul pornit din desen;
– Criza vârstei de 9 ani și dezvoltarea noțiunii cauzalității după 12 ani, introducerea abordării abstracte după această vârstă;
– Activități practice potrivite cu nevoile adolescenței (țesut, cusut, legătorie de carte, mânuirea unor instalații simple);
– Despre importanța echilibrului dintre pedagogia ideală și contrastul cu nevoile lumii exterioare; pregătirea (responsabilizarea) conștientă a copilului pentru realitatea obiectivă care-l așteaptă în viitor, odată cu împlinirea vârstei de 12 ani.
Metodica predării și condițiile de viață ale educării (GA 308):
O serie de cinci conferințe publice unde se tratează idei precum:
– Sufletul dascălului poate acționa asupra sufletului copilului (munca de educare și instruire are loc între sufletul dascălului și sufletul copilului);
– Elaborarea metodicii nu se face după un tipar, fiind arta lucrului cu forțele sufletești, ținând cont de condițiile de viață ale copilului (ritm, mediu moral, atmosfera clasei);
– Pedagogia este o artă spirituală, având ca scop formarea omului, nu doar implementarea de cunoștințe teoretice la nivelul intelectului său.
Valori umane în educație (GA 310):
Cunoașterea adevărată nu poate fi obținută fără iubire, iar fără cunoașterea omului nu se poate realiza procesul educării. Înaintarea în
cunoaștere aprofundează iubirea. Misiunea profesorului se aseamănă astfel cu cea a sacerdotului. În acest ciclu de conferințe, mai regăsim temele:
– Bolile de la vârsta adultă ca și efect al greșelilor în educație în vremea copilăriei;
– Etapele de dezvoltare ale copilului de la naștere până în adolescență. Se introduc exemple despre cum se predau istoria și geografia.
– Consiliul pedagogic: inima școlii.
– Exerciții de modelaj, muzică și vorbire pentru profesori, în vederea înțelegerii trupurilor fizic, eteric, astral și a Eului.
– Cel mai important deziderat al pedagogiei: depășirea lui a ști în favoarea lui a putea.
Educația copilului din punctul de vedere al științei spirituale (GA 34):
Un articol care tratează etapele de dezvoltare ale ființei umane (din momentul concepției) până la maturitate. În perioada de după naștere până la șapte ani precumpănește trupul fizic (învățarea se face așadar prin imitație – ,,copilul este un mare organ de simț până la această vârstă”), apoi după șapte ani până la maturizarea sexuală se dezvoltă trupul eteric (învățarea are loc prin imagini și sunete frumoase), apoi de la paisprezece ani, are loc dezvoltarea trupului astral.