Pedagogia Waldorf menţine învăţătorul, la materiile de epocă, adeseori până în clasa a VIII-a. Acest lucru nu este valabil de regulă şi în România, întrucât şcolile Waldorf se supun legislaţiei, care nu permite învăţătorului să-şi însoţească elevii decât până în clasa a IV-a. De ce se obişnuieşte însă pretutindeni în lume, mai puțin în țara noastră, să se amâne introducerea profesorilor de specialitate până la clasele de liceu?
În primul rând, se menține legătura vie dintre învățător și elevii săi în cel de-al doilea septenal din viață (7-14 ani). Apoi, chiar dacă el nu este specialist în toate materiile, faptul că este nevoit mereu să se pregătească odată cu elevii îl face să dezvolte un entuziasm pentru fiecare domeniu. Entuziasmul este mai important pentru copii, mai ales înainte de 14 ani, decât predarea intelectuală.
Până la 12 ani, copilul are încă o gândire mitologică, de aceea îi predăm legende, în care se împletesc istoria cu reprezentările simbolice. De pildă, este foarte util să prezentăm, la epoca de istorie, legenda lui Isis şi Osiris, care explică foarte bine de ce egiptenii aveau un cult al morţii atât de elaborat, căci ei aşteptau după moarte întâlnirea cu zeul Osiris. În cazul perşilor, ne putem concentra asupra legendei lui Zarathustra, explicând prin opoziţia dintre lumină şi întuneric apariţia agriculturii, a prelucării pământului întunecat prin munca luminoasă.
Tot în clasa a V-a, vom dedica o epocă de istorie Greciei antice, acestui timp care îşi trimite lumina, în numeroase privinţe, până în prezent: în Grecia a apărut teatrul, logica, filosofia, regimul democratic. Un alt fenomen din prezent care îşi are originile la greci: Jocurile Olimpice, întrecerile atletice. Copiii de clasa a V-a se întrec în probele Pentatlonului, aşa cum erau realizate în Antichitate: aruncarea discului, aruncarea suliței, luptele corp la corp, săritura în lungime, alergarea. Astfel ei au ocazia de a trăi istoria într-un mod foarte viu.
Istoria Romei antice este prezentată în clasa a VI-a, începând de la legenda lui Romulus şi Remus; apoi însă vom ajunge şi la elementele de civilizaţie pe care le-au adus romanii: drumuri, poduri, apeducte etc. Deja până în clasa a VII-a intervine trecerea la gândirea raţională, astfel încât ulterior nu mai predăm legende la istorie, dar ne putem familiariza cu marile expediţii geografice.
Tot după vârsta de 12 ani poate începe predarea fizicii şi a chimiei. Aici ne bazăm foarte mult pe experimente, dar experimentul nu e niciodată explicat imediat, ci se lasă să treacă măcar o noapte, pentru ca, între timp, să se nască întrebarea interioară. O lecţie într-o şcoală tradiţională este liniară: la început intervine momentul organizatoric, reactualizarea cunoştinţelor, continuând cu comunicarea noilor cunoştinţe, fixarea acestora şi realizarea feedback-ului. În şcoala Waldorf, în schimb, ne bazăm foarte mult pe somn: începem să predăm o lecţie, comunicăm unele cunoştinţe – apoi întrerupem.
Aşteptăm până a doua zi, când sufletul copilului a fost pregătit interior, şi dezvoltăm ceea ce am început să prezentăm în ziua precedentă. Aceasta se numeşte predarea în trei paşi şi are rezultatele cele mai bune pentru sufletul copilului. Cultivă, de altfel, şi atitudinea omului de ştiinţă, care uneori trebuie să aştepte şi un an întreg pentru a primi răspunsul la o frământare. Evident, în epoca în care căutăm totul pe Internet, răspunsul poate veni instant, pentru intelect, dar atunci nu mai este parcursă nicio dezvoltare lăuntrică.
Nici la gimnaziu nu se vor folosi, decât poate spre final (clasa a VIII-a) mijloace tehnologice pentru predare. Acestea nu sunt adecvate până la maturizarea deplină a sistemului nervos al copilului, Dimpotrivă, vrem să menținem trupul cât mai mult în legătură cu viața sufletească și cu metamorfozele ei permanente.
Așadar, în perioada gimnazială, nu vom trece direct la o predare strict științifică, ci vom continua cu o educație artistic-vie la toate disciplinele.