Încă din clasa pregătitoare, orarul este alcătuit în mod ordonat, ritmic. Orarul unei şcoli aşa-zis tradiţionale arată într-un mod dezorganizat, fără să avem o evoluţie de la o zi la alta. În şcoala Waldorf, cursul principal, sau de bază, ocupă primele două ore ale fiecărei zile. În cadrul acestora, timp de 3 sau 4 săptămâni, se predă aceeaşi materie teoretică, de exemplu limbă şi comunicare, matematică, istorie, geografie. Apoi se face o pauză mai lungă, pentru că, de regulă, o materie se repetă de două ori în decursul unui an, şi această perioadă de studiu se numeşte epocă.
Fireşte că de la o epocă la alta copiii mai uită, dar învăţătorul va relua şi va aduce apoi totul la un nivel superior. În restul zilei, avem două limbi străine, ambele introduse din clasa I, pentru a familiariza copiii cât mai devreme cu pronunţia şi termenii din aceste limbi. De asemenea, multe materii artistice, precum muzica, pictura, lucrul manual, desenul formelor, folosesc la armonizarea interioară a copilului.
Pedagogia Waldorf ține cont de dezvoltarea copilului în septenale (perioade de câte 7 ani): dacă în perioada de până la 7 ani, copilul îşi spune, lăuntric, faptul că lumea este bună, el manifestă cel mai bine la această vârstă principiul imitaţiei. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce facem şi spunem în preajma copilului.
În cel de-al doilea septenal (7-14 ani), copilul ajunge să îşi spună că lumea este frumoasă, aşadar tot ceea ce îi oferim în şcoală trebuie redat sub o formă cât mai plăcută, artistică. În această perioadă, apare dorinţa de a urma o autoritate îndrăgită, care de cele mai multe ori este învăţătorul. Se întâmplă cu mulţi copii să creadă un lucru pentru că „aşa a zis doamna la şcoală”, deoarece ei o îndrăgesc în mod aproape instinctiv.
Abia în al treilea septenal (14-21 ani) copilul îşi spune că lumea este adevărată, prin urmare noi vom preda în mod ştiinţific abia începând cu această vârstă, sau poate puţin mai devreme, după 12 ani. Dar în clasele mici ne vom feri pe cât posibil ca, în numele competiţiei şi performanţei academice, să introducem concepte ştiinţifice. A-i spune unui copil mic faptul că Pământul are atâtea miliarde de ani nu are pentru el niciun sens. Noi preferăm să lăsăm copilăria să fie copilărie, spunându-i cât mai multe basme în primii ani de şcoală.
În principiu, primele clase sunt dedicate povestirii de basme, fabule sau istorisiri din Vechiul Testament. Morala acestora decurge din imaginile interioare pe care şi le formează copilul, şi nu o extragem în mod explicit la sfârşitul povestirii. Este suficient dacă el se cufundă în aceste imagini, pentru că va trage singur concluziile, în mod lăuntric.
Copilul vine la școală, în mod normal, odată cu începutul celui de-al doilea septenal, când lumea este frumoasă. Așadar, tot ceea ce spune și face dascălul trebuie să fie frumos. Orele sunt însoțite de partea de poveste, în care se urmărește în mod direct cultivarea vorbirii, iar în mod indirect se dorește educarea aspectelor sufletești ale copilului.
În clasele de început, se spun basme, copilul identificându-se cu eroul care parcurge drumul inițierii; în clasa a II-a, pe baza dezvoltării spiritului critic al copiilor se povestesc fabule, fără a se prezenta și morala lor, copilul fiind lăsat să extragă singur din ceea ce se povestește învățătura fabulei. La clasa a III-a se spun legende despre plante și sfinți, iar la clasa a IV-a se povestesc legende istorice sau legende din mitologia nordică.
Principiul predării de la întreg spre unitate surprinde cel mai bine felul în care copilul va învăța despre tainele numerelor și ale socotitului, matematica fiind în strânsă legătură cu educația morală. Plecând de la întreg spre unitate, copilul va învăța cât de important este să împarți, pe când drumul invers parcurs dezvoltă o anumită dorință de a avea și a aduna în permanență. De asemenea, faptul că se pleacă de la întreg spre unitate, oferă o mai mare libertate de gândire copilului. De pildă, dacă vom pune întrebări închise: Cât este 3+4?, nu există decât o singură variantă de răspuns, dar dacă îl întrebăm pe copil cu cine este egal 7, atunci vor exista mai multe posibilități, oferind o libertate de gândire.
În anii de școală primară, cea mai provocatoare etapă este întâlnită după vârsta de 9 ani, când copilul ajuns la un moment de răscruce, denumit Rubicon, ajunge să își pună întrebări despre existența sa sau despre existența lui Dumnezeu. Astfel, prin studierea Genezei, copilul de nouă ani va reuși să găsească răspunsuri la întrebările sale existențiale. Aflând că Adam și Eva au fost izgoniți din Grădina Cerească, pentru că au încălcat cuvântul Divinității, ajung pe Pământ, unde sunt nevoiți să muncească pentru a se hrăni, să-și acopere trupurile și să-și construiască un adăpost. Acum se vor studia în continuarea Genezei, epoci cu durata de 3-4 săptămâni de Agricultură, Meșteșuguri și în final vor avea o epocă de Construcția casei.
Clasa a IV-a vine cu provocarea de cunoaștere a ținutului natal, copiii luând la pas orașul, urcând pe coline și dealuri sau în turnurile clădirilor din oraș, încercând să localizeze importante clădiri și străzi sau scotocind în cufărul familiei, pentru a afla și pentru a aduce informații despre străbunicii lor, despre arborele familiei, înainte de a studia ce spune istoria țării. Fiecare epocă se termină cu o serbare, arătând astfel familiei ce au studiat copiii în epoca respectivă.
Trebuie să subliniem că nu veți vedea mijloace tehnologice folosite în școlile Waldorf pentru predarea la această vârstă. De altfel, numeroase studii recente susţin ceea ce spune pedagogia Waldorf – faptul că, la copiii de grădiniţă şi şcoală primară, introducerea tabletei, telefonului, sau a altor dispozitive media, are ca efecte întârzierea achiziţiilor verbale, deficitul de atenţie, anxietatea, dificultăţi de învăţare, sau chiar depresia timpurie – în cazul celor care le folosesc în mod intens, ratând perioada de învăţare prin experienţa simţurilor, aspect ce nu mai poate fi recuperat mai târziu. De aceea, în pedagogia Waldorf nu încurajăm folosirea tehnologiei în predare, preferând, mai degrabă, să încurajăm povestirea şi artele.
Acestea, dar și multe alte aspecte îmbracă haina frumosului, căci în fiecare zi copiii pot simți mirosul bucăților de ceară sau își poartă în ghiozdane în zilele de toamnă nuci, castane și frunze; iarna adună cristalele de gheață lăsate de piticii ce lucrează rădăcinile copacilor în adâncurile pământului, primăvara fac cuiburi pentru păsări, iar în zilele de vară culeg pietre din râu și se scaldă în lumina caldă a soarelui care le luminează ziua.