Instrumentele muzicale în clasele primare

În articolul despre predarea muzicii, am descris, printre altele, cum în școala Waldorf se cultivă, până la vârsta de nouă ani, dispoziția de cvintă. Gama pentatonică (do, mi, sol, la, si) se deosebește de cea diatonică (do, re, mi, fa, sol, la, si) prin faptul că oferă o libertate infinită de compoziții și improvizații muzicale, ce sună întotdeauna armonios, fiindcă nu par a avea început sau sfârșit. În cântecul unui copil mic, scornit din propria lui fantezie, nu prea întâlnim ritm, cadență, sau motive ,,de încheiere” a melodiei. Cântecul lui pleacă din deschiderea sa față de lume; plutește fără o țintă deosebită, exprimând doar starea de visare specifică perioadei de vârstă până la nouă ani. Aceeași atmosferă se creează și prin gama pentatonică.

Dincolo de cântatul vocal (nelipsit în toți anii de școală), există și anumite instrumente care se introduc, treptat, în curriculum.

Flautul pentatonic – clasele I-II

Flautul solicită coordonarea degetelor și are un sunet cald. Cântatul la flaut cere controlul respirației în așa fel încât muzica să sune învăluitor. Copiii învață prin imitarea dascălului, fără să folosească, momentan, noțiuni teoretice. Cântatul în cor la flaut presupune reglarea suflului individual, pentru ca toți copiii să se acordeze unii cu ceilalți, pentru a forma împreună o melodie armonioasă.

Lira – clasele I-III

Un mic instrument cu coarde de ciupit, care, cu sunetul său diafan, acompaniază istorisirea basmelor, sau momentele de tranziție dintre activități. Se aseamănă cu harpa, dar are dimensiuni mai mici și o formă de ,,U”, tonul rezultat fiind mai blând decât la harpă. Pentru copii, cântatul la liră creează o dispoziție de venerație vizavi de muzică. Dacă nu există posibilitatea achiziționării unei lire pentatonice în primii doi ani, învățătorul poate acorda celelate două coarde în așa fel încât ea să devină cu ușurință o liră pentatonică. Ulterior, din clasa a III-a, se revine la gama ei completă.

Flautul diatonic (blockflöte) – începând cu clasa a III-a, gama diatonică este potrivită etapei de dezvoltare a copilului aflat în perioada lui de individualizare, când el ,,vine cu picioarele pe Pământ”. Acum, poate învăța noțiuni simple de teorie muzicală (citirea unei partituri), iar complexitatea mai mare a notelor gamei diatonice se redă cu ușurință prin blockflöte.

Așadar, la începerea școlii, copilul a luat contact cu muzica prin glasul său (cântatul din voce), apoi prin respirație (flautul), și degete (lira). După ce a împlinit vârsta de nouă ani, învățătorul îl lasă să-și aleagă un instrument cu coarde (vioară/violoncel). Rudolf Steiner descria cum cântatul la un instrument cu coarde are calitatea de a face ființa umană să se simtă transpusă în spațiul exterior, fiindcă muzica aflată în interior trece direct prin arcuș, până pe coarde. Această posibilitate de expresie nemijlocită a vieții lăuntrice apare chiar la momentul delicat al trecerii Rubiconului, când copilul de nouă ani pășește spre o percepție diferită a lumii, față de atmosfera de reverie, familiară, în care trăise.

Instrumentele cu coarde creează și premisele unei dezvoltări superioare în ce privește coordonarea. Cu o mână, copilul trebuie să atingă coardele, cu cealaltă, să miște arcușul (implicând viteze diferite de mișcare a mâinilor, care, la rândul lor, acționează complet separat).

Un detaliu important pe care trebuie să îl menționăm este lipsa mijloacelor tehnice de amplificare a sunetelor (difuzoarele). Din clasa a III-a încolo, copiii pot da mici reprezentații muzicale pentru părinți și cunoscuți, dar într-un cadru natural, fără a se apela la distorionări sau amplificări ale sunetelor, dată fiind nevoia copilului de un mediu lipsit de elemente artificiale.

De asemenea, coșul cu instrumente al învățătorului cuprinde ceea ce trebuie pentru acompaniamentul artistic al lecției:

Trianglul

Parte din familia instrumentelor de percuție, trianglul accentuează importanța unor momente-cheie. El nu este altceva decât o tijă metalică rotundă, îndoită sub forma unui triunghi echilateral. Lovit ușor cu o mică tijă din același material, emite sunete cristaline, delicate. Câteodată, se apelează la el încă din perioada grădiniței.

Kalimba / Mbira

Cunoscută și ca ,,harpa cu degete”, kalimba (originară din Zimbabwe și Malawi), constă dintr-o placă de lemn, peste care sunt montați, decalați, un anumit număr de dinți metalici. Ciupiți cu degetele mari de la ambele mâini, creează sunete liniștitoare și blânde, ca în cântecele de leagăn.

Xilofonul pentatonic (trad. din limba greacă: xylon = lemn, fone = sunet: ,,sunetul lemnului”)

Foarte atrăgător prin explorarea liberă a tonurilor mai înalte, respectiv mai joase, xilofonul pentatonic este format din cinci lamele din lemn care emit sunete delicate, odată lovite ușor cu niște ciocănele de percuție. Se potrivește atât pentru acompaniamentul lecției, cât și pentru experimentul liber al copiilor. Din clasa a III-a, când se tratează tema polarităților (lumină/întuneric, cald/frig, aproape/departe), se introduce varianta diatonică.

Glockenspiel

Acest instrument se deosebește de xilofon prin faptul că lamelele sale sunt metalice. Sunetul xilofonului generează un efect de ecou și se poate simți caracteristica lemnului ca sursă a notelor, pe când la glockenspiel sunetul poate avea nuanțe mai fine, mai clare, dar în același timp calde.

Clopoței/Tamburine

Foarte spectaculoase în scenete jucate de copii, serbări, povestiri de legende la oră.

Instrumente improvizate:

Cilindri de carton umpluți parțial cu nisip (un efect de tamburină mai estompat);

Bețe învelite în glasspapier fin (percuție);

Bețe de lemn lovite între ele pentru stabilirea unui ritm;

Tije metalice (punctează tempo-ul).