Despre importanța unui mediu cât mai natural pentru copii

Atmosfera din casă și de școală, precum și cea din mediul ambiant (cu tot ce presupune el – străzi, amenajarea locurilor de joacă) fac o impresie puternică asupra copilului (mai ales dacă el nu a împlinit vârsta de șapte ani). Rudolf Steiner descrie cum corpul fizic al omului (în stadiul de făt) dinainte de naștere este nemijlocit ocrotit de cel al mamei. După ce s-a născut, primul trup al copilului care se dezvoltă este cel fizic, pe care, deodată, corpul mamei nu îl mai ocrotește. Astfel, el se găsește supus acțiunii directe a factorilor fizici din jur. Acum, organele cresc, forma lor maleabilă este direct influențată de fenomenele spațiului înconjurător.

Felul în care copilul mic se raportează la lumea din jur este imitația. El se află în ipostaza unui ,,ochi” care percepe fără încetare stimulii fizici ai lumii (texturi, materiale, culori, frigul, căldura, foamea, gălăgia). Dacă el beneficiază de un mediu călduros, de îmbrăcăminte din haine organice (bumbac, lână moale), de jucării simple, naturale, atunci această ipostază a imitației (redusă, pentru a păstra linia subiectului nostru, doar la mediul înconjurător, nu la comportamentele adulților), se petrece astfel: copilul începe să imite caracterul lucrurilor fizice din jurul lui. Imitația aceasta nu se vede imediat cu ochiul liber (cum e cazul când un copil oglindește perfect mișcările, tonul și dispozițiile adulților). Ea are, aici, un caracter subtil. Am putea spune că trupul lui fizic imită ceea ce percepe la obiectele din jur, și că dezvoltarea organelor interne se lasă afectată și de natura acestor elemente înconjurătoare.

Un exemplu ilustrativ ar fi vizualizarea, în mintea noastră, a caracteristicilor unui cămin contemporan. După cum știm, materialele de construcție pe care le găsim în comerț (mai ales cele accesibile financiar) provin, în general, din materii sintetice (plastic care copiază caracteristicile vizuale ale lemnului sau mineralelor, izolație externă și internă a locuinței, din polistiren, mobilă, îmbrăcăminte, covoare, perdele, jucării din plastic, placaje melaminate, platforme tratate cu rășini sintetice). Dincolo de materialul intrinsec artificial de proveniență, nici măcar procesul de fabricație nu include, cine știe ce, intervenția mâinii umane de lucru. Apoi, se adaugă radiațiile Wi-fi (despre al căror efect negativ asupra sângelui a fost confirmat de cercetările antroposofice), ecranele, sub diverse lor mărimi, și odorizantele sintetice. Toate aceste elemente creează o cutie cu unghiuri drepte și strălucitoare, reci, dar totodată stridente, care primesc nou-născutul în ambianța lor. El, o ființă umană, cu deschiderea sa plină de uimire către lume, absoarbe, chiar acum, când niciodată nu va mai fi atât de receptiv la mediul înconjurător, o sumă de confecții chimic-sintetice. Simțurilor sale nu li se admite accesul la caracteristicile lânii, ale lemnului, el nu simte lumina caldă filtrată de un material textil natural, ci doar albul-argintiu modern disponibil în magazinele de design interior… Sigur, nu generalizăm, dar trebuie totuși să recunoaștem că atâția copii mici se dezvoltă, nevinovați, într-un mediu aseptic și artificial. Pe când dacă situația ar fi stat un pic diferit, și acestor copii mici li s-ar fi permis viața într-o ambianță simplă, dar naturală, iar atunci trupul lor și forma organelor ar fi crescut mult mai armonios. Explicația stă, printre altele, în faptul că obiectele naturale (mai ales dacă au primit și finisaje artizanale – sculptură, tâmplărie, modelaj, pictură) sunt martori ai Creației și purtătoare de forțe vii, ale înțelepciunii eterne. Iar această înțelepciune creatorare, plină de iubire, își lasă amprenta divinului în obiectele de origine naturală. Am putea spune că a permite contactul copilului mic cu obiecte cât mai organice și simple încurajează, de fapt, o dispoziție de venerație, de religiozitate în sufletul său, prevenind nervozitatea (aparent inexplicabilă) survenită la vârste mai mari. Căci dacă el, un mare organ de simț în această etapă de creștere, simte creația plină de iubire aflată mereu în spatele elementelor naturale, atunci pentru el, legătura cu lumile superioare se va face mult mai firesc în stadiile ulterioare de dezvoltare, de după vârsta de șapte ani. 

De asemenea, chiar în afara casei, cu prilejul vacanțelor sezoniere, copiii sunt nevoiți, la mare, să treacă, până la a simți atingerea valurilor mării, printr-un șir lung de șezlonguri din plastic, majoritatea goale, aflate sub niște umbrele, fabricate, la rândul lor, din acril sau vâscoză, pe fondul difuzoarelor unor melodii stridente. Iată o atmosferă selenară, care maschează frumusețea plajei, a nisipului! Iar la munte, acum, când semnalul s-a mai extins chiar și în zonele pustii, consultarea permanetă a indicațiilor GPS-ului fragmentează bucuria drumului, misterul traseului, ori a expectativei vreunui eveniment neprevăzut. A simți razele solare filtrate de coroanele copacilor din pădure, a păși peste pietre de tot felul în traversarea unui pârâu, a atinge picăturile de rouă din iarbă după ploaie! Un privilegiu în ziua de astăzi să poți crește, de mic, așa, dar poate nu un deziderat imposibil.

Nimic nu este pierdut, după cum nimic din ce aduce viitorul nu rămâne iremediabil scris, fără putința de a fi schimbat. Conștientizarea necesității unui mediu natural este primul pas înainte de a acționa, ca adulți, după puterile, intențiile și posibilitățile noastre, în beneficiul celor mici.

Referințe bibliografice:

R. Steiner, ,,Activitatea pedagogică din perspectiva cunoașterii spiritual-științifice a omului. Educația copilului și a oamenilor mai tineri (GA 306)”;

R. Steiner, ,,Educația copilului din punctul de vedere al științei spirituale (GA 34)”.