Libertatea profesorului în școala fondată de Rudolf Steiner

Cu toții știm în jurul căror principii se conturează, astăzi, structura învățământului de stat. La anumite intervale de timp, Ministerul Educației publică programele aferente fiecărui an preuniversitar, în funcție de specializare. Competențele care se cer a fi cultivate în timpul lecțiilor, abundența planurilor didactice care trebuie înaintate la termen, obligativitatea de a frecventa cursuri de perfecționare creează un sistem al formelor fără fond, unde cadrele didactice, presate să bifeze fiecare cerință birocratică, abia găsesc timp real și pentru orele în sine.

Desigur, nu doar în timpul irosit pe hârtii rezidă drama. Strictețea planurilor de învățare și prezența manualelor anihilează creativitatea în predare. Spre exemplu, un manual de limba română propune, în general, fragmente ale operelor literare din programă, exerciții de gramatică, întrebări cu privire la înțelegerea textului. Dacă profesorului i s-ar permite să creeze el singur aceste exerciții, să prelucreze, anterior, textul în sinea lui și să vină cu o abordare artistică a operei respective, elevii ar rămâne cu adevărat cu ceva din ora de limba română, în loc de amintirea veșnicelor lecții repetitive, după manual. O asemenea abordare ar responsabiliza cu totul altfel profesorul, fiindcă el nu s-ar mai baza pe opiniile unor critici care au întocmit cândva acel manual (ce îi oferă în mod confortabil schema de predare), ci ar lua materialul în propriile mâini, conferind autenticitate lecției. Ce fel de oră poate să creeze un profesor sincer? Exact acel tip de lecție ale cărei rezultate, culmea, le dorește și statul, numai că prin mijloace mult mai vii. Elevii vor fi mai interesați de ceea ce se întâmplă la școală, fiindcă în fața lor se va prezenta un profesor căruia i s-a permis să aibă o doză de liniște interioară. În caz contrar, vom avea mereu absolvenți, tineri adulți, apoi maturi și bătrâni care nu știu să lucreze decât după scheme. Această dispoziție interioară a profesorului se transmite ușor și elevului, iar elevul de astăzi nu este doar adultul de mâine, este chiar profesorul de mâine.

Oare dacă un geniu precum Leonardo da Vinci ar fi crescut într-un asemenea sistem, ar mai fi putut oferi omenirii darurile de care aceasta se bucură acum? Ar fi beneficiat spiritul său de libertatea de creație de care avea nevoie? Copilăria, până la vârsta de paisprezece ani, și-a petrecut-o în mediul rural, observând natura înconjurătoare (plante, animale, peisaje). Nu există surse care să confirme existența unei pregătiri scolastice în această perioadă. Ulterior, a intrat ca ucenic în atelierul lui Verrocchio, unde a învățat desenul, pictura, sculptura, noțiuni de bază de inginerie, precum și alte meșteșuguri. Marea sa cultură enciclopedică și-a format-o ca autodidact, extinzând-o prin cercetările proprii. Interesant este aici intervalul de timp dinainte de paisprezece ani. Aceasta este perioada când Rudolf Steiner accentuează importanța creării unei ambianțe artistice în școală (predarea materiei într-o formă accesibilă simțurilor copilului, evitarea abstractizării). La Leonardo da Vinci, natura s-a dezvăluit nemijlocit simțurilor sale, acționând ca un profesor.

Mai putem da exemple asemănătoare, deși din epoci cu totul diferite. Nikola Tesla a fost impresionat și influențat de anii copilăriei petrecuți în natură, recunoscând că nu datorită școlii a primit inspirația necesară cercetărilor sale, ci a orelor petrecute în observarea fenomenelor naturii. Johann Wolfgang von Goethe, de asemenea, a descoperit un nou mod de a privi știința, fiindcă în copilărie avea acces permanent la natura înconjurătoare.

În prezent, copiii nu mai au aceleași oportunități de a petrece mult timp într-un astfel de mediu, iar în sistemul de stat, materia este intelectualizată, rece și lipsită de viață. Acesta e unul dintre motivele pentru care s-au pus bazele școlii Waldorf. Iar într-o școală Waldorf adevărată, profesorii beneficiază de libertatea de a alege dintre numeroasele metode de predare al căror izvor se găsește în sugestiile lui Rudolf Steiner, lăsând astfel în urmă metodica bazată pe abstractizare, proprie învățământului clasic. Doar așa, s-ar putea realiza un spațiu sănătos de dezvoltare al copilului și totodată prielnic (plăcut) cadrului didactic.