Loading...

Jucăriile din lemn și lână

Materialele din care se confecționează jucăriile au un rol deosebit. Copilul, fiind ca un mare organ de percepție, este sensibil la ce vede și atinge. Iată și motivul pentru care, în mediul Waldorf, sunt folosite materiale naturale, precum lemnul și lâna. Jucăriile din plastic nu evocă viață, sunt vopsite în culori stridente și de regulă tari la atingere, lucioase, reci. O asemenea stimulare vizuală și senzorială, cu obiecte care par că ,,țipă” prin toate atributele lor, poate genera chiar o predispoziție către o anumită violență interioară, sau o detașare față de frumusețea lumii adevărate.

Să ne gândim puțin la ceea ce ne inspiră lemnul – la textura, culoarea, sunetele specifice care se aud când două fragmente de lemn se ciocnesc între ele, la spiralele sau liniile desenate de fibrele lor. Mirosul specific al rășinoaselor, diferit de cel al foioaselor; strălucirea galben-portocalie a lemnului de fag lăcuit. Forma imperfectă, rotunjită a figurilor sculptate de mână, urmele dălților lăsate în bucata de tei care trebuie să devină un căluț sau o trăsură. Câte un semn rotund, ca o amprentă umană, acolo unde cândva se întâlniseră două ramuri într-un nod. Toate acestea sunt percepute de copil, inconștient, drept forma unei vieți vegetale care i se dăruiește sub o nouă înfățișare. Dacă adăugăm și faptul că jucăria a fost meșterită de o mână omenească, experiența copilului se desăvârșește. Intervenția nemijlocită a omului, care sculptează o jucărie, lasă o emoție acolo, lesne resimțită de copil, ulterior.

Detaliile (trăsături faciale ale păpușilor, garnituri vestimentare deosebite, ori asemănări anatomice prea minuțioase) pot afecta lumea imaginativă a copilului. Astfel, el nu va mai depune vreun efort interior pentru a ,,vedea” cu ochii minții mimica, ori alte caracteristici ale jucăriilor. În timp, carențele în imaginație își vor arăta roadele, într-un adult fără fantezie sau creativitate.

În ce privește jucăriile din lână, acestea sunt moi la atingere, preiau căldura corpului și absorb sunetele, în loc să le întoarcă sec precum obiectele din plastic. Lâna naturală creează o experiență senzorială particulară și se aseamănă într-un fel cu sufletul maleabil al copilului.

După cum spunea și Rudolf Steiner, există o înțelepciune a oricărui element creat, fiindcă, la făurirea celor de pe Pământ, această înțelepciune a izvorât de sus. Prin contactul prelungit cu jucării simple, naturale, făcute de mâna omului, se cultivă, în timp, un anumit fel de venerație în viitorul adult, o admirație pentru natura creată de Dumnezeu. Din aceasta, vor putea izvorî mai târziu și iubirea, și dorința de a face ceva pentru ea.