Cum se confecționează piticii de lână (tutorial)

Una dintre imaginile cele mai frumoase care răzbate din amintirile copilăriei mele este cea a piticului de lână. Îmi amintesc prima zi când am pășit în clasă, la grădinița Waldorf de pe Popa Nan, în acea sală liniștită, unde simțeam o atmosferă inocentă, protectoare, dar în același timp încărcată de mistere pe care tot vroiam să le aflu.

Pe rafturi erau așezate jucării din lână: pitici, iepurași, măgăruși, zâne. În partea de sus stătea câte un înger. Îmi amintesc senzația pe care o aveam atunci când mă jucam cu ele, era ceva ce mă înduioșa. Sigur trebuie să fi fost legat de iubirea celor care le-au făurit, și de materialul în sine. Lâna aceea naturală, moale, și culoarea fetrului în care era îmbrăcată, până și cusăturile, în ritmicitatea lor, mă impresionau. Bineînțeles că pe atunci nu eram prea conștientă de toate aceste detalii, dar ele sigur au lucrat (aproape zâmbind?) asupra sufletului meu, dacă îmi pot reveni așa de clar înaintea ochilor.

Piticii apăreau des în poveștile noastre. Știam că ei au grijă de rădăcinile plantelor și că iubesc pământul, pietrele. Mereu încercam să mă concentrez să văd unul adevărat la umbra vreunui copac, sau ițindu-se de după niște frunze uscate.

La sfârșitul anilor de grădiniță, doamna educatoare ne-a dat tuturor câte un piticuț, spunându-ne că el se va sfătui mereu cu părinții noștri, până creștem. Al meu avea o hăinuță vișinie. Îi întrebam, chiar și spre clasa a IV-a deja, pe ai mei, dacă le-a mai spus piticul ceva nou. Îl țineam în mâini amintindu-mi cu drag de copilăria mică, dar considerându-l în același timp o prezență înțeleaptă, care avea un rol foarte important în continuare.

Este frumos cum o jucărie atât de mică și de simplă poate trezi sentimente și gânduri așa de importante într-un copil. Merită să confecționăm, măcar o dată, un asemenea piticuț, fiindcă e ușor de făcut și pentru că te face să te simți iarăși ca la cinci ani. Nu mai spun de câte bucurii îi poate aduce unui copil care-l primește.

Iată pașii de urmat.

Avem nevoie de o bucată de fetru (mantia piticului), decupată în forma aceasta (un pentagon peste un dreptunghi).

Vom trece cu acul și firul prin partea de sus a dreptunghiului, pentru a delimita gluga de restul mantiei. Vom lăsa câte un capăt de fir afară pentru a putea ,,încheia” mantia la sfârșit (2).

Apoi, gluga trebuie îndoită și cusută la mijloc (3). Cusătura aceasta e foarte întâlnită în mediul Waldorf fiindcă e frumoasă, simplă și rezistentă. În engleză, poartă denumirea de blanket stitch.

Odată ce gluga e gata, rămâne la alegerea noastră dacă dorim să continuăm cusătura și de jur împrejurul mantiei, în chip decorativ, sau dacă o lăsăm simplă (4). Mai există și cazul când putem încheia mantia cu totul, printr-o cusătură a lateralelor, în mijloc.

La sfârșit, luăm o bucată de lână albă, apropiată de dimensiunea fetrului (puțin mai mare chiar, fiindcă lâna trebuie presată). Încercăm să modelăm capul piticului într-o formă rotundă în partea de sus a lânii, apoi o introducem pe toată în mantie, cu grijă (5). Putem să ne folosim de un ac de împâslire pentru a ajuta lâna să stea într-o formă cât mai adunată.

Astfel, piticul este gata!