Despre euritmie

Euritmia, gândită treptat pentru toate etapele de vârstă, ajută copilul să se orienteze mai bine fizic și să perceapă calitățile sunetelor și ritmurilor cu întregul său corp, nu doar prin simțurile auditiv, tactil, vizual. Energia abundentă a copilului primește o orientare plină de sens, superioară gimnasticii obișnuite, care are, pe lângă clasica îmbunătățire a condiției fizice, mai degrabă scopuri competitive, utilitariste.

Importanța activităților cu rost nu poate fi îndeajuns subliniată. Un copil îndrumat spre îndeletniciri cu sens va acționa, adult fiind, în mod conștient și din motive întemeiate.

Euritmia a apărut, în secolul trecut, ca un răspuns organic la nevoia ființei umane de a se manifesta artistic prin mișcare. I se poate atribui termenul de dans modern, dar ea înseamnă mai mult decât atât. Este o expresie fizică a sunetelor, a ritmului, muzicii, este un ajutor în a ne putea coordona acțiunile cu ale celorlalți, ca mai apoi să redăm cu adevărat ceea ce trăiește la nivel individual înlăuntrul nostru.

Fiecare vocală, fiecare consoană, e un sunet unic, nemuritor, care poartă în sine un adevăr etern. Rudolf Steiner, prin elaborarea euritmiei și a artei vorbirii, a putut vedea legătura spirituală dintre sunet și mișcare. Nu-i întâmplătoare nici descoperirea conform căreia pozițiile faringelui uman în pronunțarea sunetelor sunt asemănătoare mișcărilor din euritmie. Din acest motiv, dacă luăm ca exemplu vocalele, acestea se asociază cu trăiri sufletești distincte, și chiar perioade de vârstă din viața omului. De pildă, dacă lăsăm să rezoneze în inimă sunetul ,,A”, el răzbate ca o mirare, sau ca o privire ce abia descoperă viața și îmbrățișează lumea, plină de curiozitate. Este o bucurie a începutului, o primire a necunoscutului cu brațele larg deschise – aproape naivă această dispoziție sufletească, și totuși indispensabilă în efortul omului de a-și păstra inocența și mintea deschisă. Iată de ce sunetul ,,A” este specific copilăriei, iar celelalte sunete – proprii următoarelor trepte de vârstă. Mișcarea atribuită primei vocale este izvorâtă din sentimentul pe care acest sunet îl naște în inimă, anume de deschiderea brațelor, de avântarea voioasă. Câte o astfel de mișcare expresivă este asociată tuturor celorlalte vocale.

La grădiniță, euritmia presupune imitarea activităților de zi cu zi prin gesturi largi, prin întinderea amplă a membrelor, alternate cu aceleași mișcări reduse la scară, din degete sau palme. Este și o modalitate de exprimare prin gesturi a întâmplărilor din povești. Copilul învață încă de atunci să asculte, fiindcă povestea îi este transmisă însoțită de mișcări care arată în mod artistic ce se întâmplă de-a lungul firului ei. El își angajează corpul în evenimentele poveștii, iar înțelegerea se petrece la un nivel mai profund.

În clasa I, accentul cade pe felul cum putem ajuta copilul să aibă o orientare corectă în spațiu, spre a fi mai atent la ceea ce înseamnă stânga/dreapta, sus/jos, față/spate. Se lucrează în cerc, tot pe suport de poveste, iar de acum poate fi introdus și pianul în fundal, dacă posibilitățile o permit.

Clasa a II-a se diferențiază prin lucrul în pereche, în oglindă. Simțul simetriei poate înflori mai ușor prin exercițiile de euritmie în oglindă, iar cele de fortificare a atenției în spațiu de anul trecut se continuă și acum.

În clasa a III-a, vârsta de 9 ani aduce cu sine tendința copilului de individualizare. El va dori să facă exerciții mai elaborate. Acum se pot exersa mișcări de respirație ale cercului copiilor (alternanțe de la extinderea cercului, la restrângerea sa ritmică – pentru a permite individualității lor să se exprime, dar fără a interveni o separare prea drastică între ei).

Clasa a IV-a aduce exerciții mai complexe, cu jocul scenic spre public. Se introduc ritmurile muzicale, polarități în materialul literar care stă la baza exercițiilor (bucurie/tristețe, curaj/frică). Se gândesc provocări pentru dezvoltarea echilibrului, controlului, dexterității.

Clasa a V-a aduce lucrul cu bastoanele de cupru, în exerciții de echilibru și atenție, unde se pune accentul pe frumusețea și grația gesturilor. Clasa a VI-a continuă în aceeași manieră, insistându-se pe echilibru, fiindcă la vârsta de 12 ani apare o ușoară lipsă de orientare în spațiu a tânărului. Clasa a VII-a vine cu mai multe elemente artistice, unde elevii sunt încurajați, pe baza unor materiale (poezii, de exemplu), să vină cu propria lor coreografie. În clasa a VIII-a, elevii pot face o reprezentație unde să includă tot ce au învățat până acum (mișcarea în funcție de tonalitate, ritm, accent, intervale muzicale), chiar folosind și eșarfele de mătase, pentru a-și extinde percepția în spațiu.

În concluzie, prezența euritmiei în școli ar putea face o mare diferență. Pe lângă integrarea artistică a poveștilor și a poeziilor, ea dezvoltă în copil o capacitate mai mare de a asculta, un simț al muzicalității, al percepției propriei prezențe fizice, al coordonării, echilibrului, grației, verticalității. Nu în ultimul rând, se creează o bună încredere în sine, o capacitate mai extinsă de socializare și o deschidere mai mare spre rezolvarea problemelor împreună cu ceilalți. El va avea, în amintirile și experiența lui, ani de zile de mișcare izvorâte în mod tainic din frumusețea sunetelor, deci va fi obișnuit ca gesturile sale să aibă întotdeauna un sens.