Predarea limbilor străine

Introducerea a două limbi străine, din clasa întâi, cu ajutorul modalităților artistice (ritmuri, versuri populare, cântece, poezii) stimulează la copil simțul geniului limbii, prin cel al mișcării. Perioada școlii primare nu include încă gramatica, fiindcă, până la 9-10 ani, interacțiunea în predare se face pe principiul imitației, al activării simțurilor. Ce înseamnă aceasta?

Copilul trebuie să perceapă auditiv nuanțele, deosebirile dintre limbile străine. Profesorul, stăpânind limba cât mai aproape de nivelul nativ, prin recitarea poeziilor, prin cântece, adăugând elemente de euritmie, ajută copiii să ,,plutească” în muzicalitatea limbii. Contactul celor mici cu sonoritatea acesteia îi familiarizează cu aspectul ei expresiv. Este o manieră de trăire nemijlocită a limbii străine prin implicarea simțurilor copilului în procesul de învățare, fără a se apela, astfel, la teoretizare, în primii ani. Acest aspect favorizează ,,trăirea împreună cu” însușirile limbii străine. De aceea, pedagogul are nevoie de o bună stăpânire a acesteia, pentru a viețui o legătură cu geniul (spiritul) ei – o asemenea dispoziție interioară este foarte grăitoare pentru cel mic, care percepe ușor cu simțurile sale apropierea lăuntrică a profesorului de limba străină. Copilul integrează mai întâi caracteristicile ei în propriul său corp. Este ca și cum trupul său, simțurile, i-ar sluji acum drept intelect (același lucru se petrece și la ora de pictură, unde temele planșelor propriu-zise contează mai puțin, important fiind contactul copilului cu particularitățile culorilor, în pictura liberă – culorile sunt lăsate să lucreze asupra impresiilor lui). O asemenea abordare pune bazele intuirii naturale a teoriei limbilor străine, de mai târziu.

De exemplu, să încercăm să auzim în minte cum sună o propoziție în limba engleză:

The sun shines over the mountains.

comparativ cu versiunea ei în limba franceză

Le soleil brille sur les montagnes.

Diferențele dintre distribuția vocale/consoane, ton, muzicalitate, spun ceva cu privire la fiecare popor în parte. Limba franceză tinde mereu spre o anumită grație, feminitate. La limba engleză, nuanța expresivă dezvăluie o dispoziție vioaie, elegantă, totodată muzicală. De asemenea, cum percep englezii ideea strălucirii solare? Ce ne spune combinația aceasta de sunete din cuvântul shines (în special dacă o vedem în comparație cu brille)? Shines sugerează o anumită rotunjime, expansiune, candoare, pe când brille ne pare mai degrabă legat de dinamica razelor soarelui, ele având o acțiune mai puternică. Este evidentă legătura cu recunoștința englezilor vizavi de mult mai rarele apariții ale Soarelui în înneguratul lor arhipelag, comparativ cu Franța cea scăldată în lumină (mai ales înspre partea ei sudică).

Viața de zi cu zi, percepția naturii locale de către om este, așadar, în stare să aibă un impact asupra sunetelor limbii. Aspectele de mai sus constituie doar un exemplu; ele nu se transmit copiilor în mod direct la oră (mai ales în școala primară), ci, odată lăsate să aibă o influență meditativă asupra pedagogului, au darul de a-i inspira metoda corectă, de a-l ajuta să aleagă materialele (textele) cele mai potrivite pentru ca și copiii să poată simți, inconștient, aceste particularități.

Așadar, studiul limbilor străine se face, la Waldorf, nu doar pentru dobândirea capacităților de scriere-vorbire-înțelegere a acestora, ci și pentru dezvoltarea empatiei vizavi de alte popoare. Copiii simt că trebuie să existe numeroase motive care să genereze diferențele dintre felul cum sună și sunt organizate alte limbi decât cea maternă. Profesorul include, într-o manieră artistică, aspecte culturale ale popoarelor respective (prin mici scenete, povestiri, jocuri de rol).

Noțiunile de vocabular, partea scrisă a lecțiilor (începând cu clasa a III-a) gravitează în jurul aspectelor practice din viața copilului. Subiectele lecției se află în legătură cu zilele săptămânii, lunile anului, părțile corpului, îmbrăcămintea, proverbele.

Începând cu gimnaziul, se abordează și partea de gramatică. În general, profesorul construiește o propoziție de unde regula gramaticală apare în mod evident. Propoziția constituie un model clar pentru copii. Ulterior, elevii trebuie să vină singuri cu exemple, să construiască ei înșiși propoziții din care să reiasă întocmai regula respectivă. Un asemenea proces implică gândirea activă, nu abstract-reproductivă. Elevul nu copiază tiparul; metoda implică un fenomen de înțelegere a noțiunii gramaticale prin interiorizare.

De asemenea, în învățământul tradițional, se lucrează mult în felul următor: profesorul solicită, la clasă, citirea unui text, iar elevii trebuie să îl traducă. În școala Waldorf, activitatea de traducere nu se desfășoară în acest fel, ci, odată parcurs textul în limba străină, copilul povestește, în limba maternă, cu propriile cuvinte, ceea ce a priceput din lectură. Un asemenea procedeu poate solicita dascălul mai mult, dar, în același timp, va implica atenția elevului asupra contextului general – un exercițiu mai sănătos care antrenează copilul în înțelegerea textului la toate nivelele, nu doar la cel cognitiv.

Perioada liceului implică o tratare mai avansată a limbilor străine. Profesorii descriu situații sau subiecte de interes pentru anul curent de studiu (inspirându-se și din ceea ce se discută la alte materii), solicitându-le elevilor scurte eseuri unde aceștia să-și exprime părerile personale cu privire la acele teme. A-ți formula opinia la o vârstă când toate enigmele lumii se întâlnesc în fața ta este tot ce îți poți dori, ca adolescent. De aceea, Steiner a găsit o modalitate foarte plăcută de a face uz de o limbă străină la un nivel mai aprofundat, cu ocazia acestor ore. Chiar dacă elevul nu are fluența necesară, natura exercițiului îi clădește un cadru potrivit pentru extinderea noțiunilor corecte de sintaxă și vocabular, într-o manieră vie, interactivă.