Predarea meșteșugurilor în clasa a III-a

Până la vârsta de nouă ani, copiii sunt, cum spunea Rudolf Steiner, foarte sensibili la mediul înconjurător. Ei percep totul cu deschidere, acceptă mai ușor felul în care îi îndrumă învățătorul, primesc poveștile, fabulele fără a-și pune prea multe întrebări. Totuși, odată cu trecerea pragului de nouă ani, ei încep să se vadă ca pe o parte individuală față de lume. Acum este un moment bun pentru ca ei să pășească mai departe cu încredere în sine și bucurie.

Siguranța de sine apare ușor dacă un copil a lucrat, după puterile lui, la această vârstă, cu propriile mâini, niște mici obiecte folositoare (trăistuțe, fulare, huse pentru diverse obiecte, jucării, coșulețe). Bucuria se cultivă atât prin faptul că el știe că a reușit singur să ducă lucrul la bun sfârșit și că îi va putea fi de folos cândva, cât și prin plăcerea de a fi în contact senzorial cu materialele naturale ce-i slujesc în acel moment. Acestea pot fi:

– Lâna: După cum permit posibilitățile, este ideal ca elevii să fie purtați chiar prin procesul de vopsire și toarcere a lânii. Aceasta le-ar crea în suflet o imagine integrală a originii lânii și a muncii care se află în spatele obiectelor de lână. Dacă nu, rămân oricum numeroase variante:

* Țeserea unor covorașe sau fesuri: Covorașul se țese cu fire de lână pe firele de urzeală (legate, în prealabil, pe un chenar de lemn având mici suporți de susținere ale firelor). Se recomandă fire groase de lână, pentru a nu prelungi prea mult proiectul. Se pot folosi diferite culori (5-6 rânduri cu o culoare, următoarele rânduri cu o alta). În cazul în care nu se pot utiliza chenare, există soluția unui cerc decupat din carton, cu mici crestături din jumătate în jumătate de centimetru, pe care se agață firele de urzeală. Țesătura se va face în cerc, rezultând, în funcție de mărime, fesuri sau căciuli. Este bine ca, întotdeauna, învățătorul să facă el mai întâi proiectul acasă.

* Împletirea: Elevii au învățat, încă din primii doi ani de școală, să împletească sau să c roșeteze. Acum, ei pot folosi ce au exersat pentru a face obiecte adevărate: huse, fulare, chiar mănuși simple, jucării.

* Împâslirea: Este un procedeu care necesită apă caldă, săpun și lână (cele mai frumoase rezultate apar când se combină mai multe culori). Se obțin fețe (materiale) colorate de lână, care, cusute unele de altele, formează diverse obiecte (huse, traiste). Se pot realiza și jucării cu această tehnică (mingi, flori).

– Paie, mușchi natural, lut, nuiele: Aceste materiale sunt foarte potrivite pentru proiectul artistic din epoca de istorie, unde se povestește, printre altele, despre populațiile preistorice și despre felul cum acestea își construiau casele. Un adăpost simplu, ca cele făurite în cele mai vechi timpuri, creează o imagine arhetipală a casei în ființa copilului și îl ajută să ,,vină cu picioarele” pe Pământ într-un mod artistic și plin de sens. De aceea, dincolo de partea teoretică, elevii trebuie să facă ei înșiși o căsuță în miniatură, alegând eventual un popor după care să se inspire. Este nevoie de o bază (carton, lemn), pe care se pot picta diverse culori ale grădinii (apa, iarba), sau se aplică mușchi adevărat. Din bețe de lemn se pot lega stâlpii de susținere, între ei se lipește lutul. Acoperișul, din paie legate, vine deasupra. Ori, o altă idee ar fi crearea unei baze, tot din bețe din lemn, așezate conic, cu vârful în sus, peste care se pune un alt tip de material (paie, frunze, bine prinse între ele), formând un cort (iurtă, teepee). Copiii sunt liberi să modeleze familia care locuiește în acea gospodărie (tata, mama, copiii, chiar și animalele) din lut. Este și un frumos prilej de a merge cu elevii în natură, în căutarea materialelor.

Nuielele se utilizează la împletirea coșurilor (o alternativă ar fi și iuta, sfoara groasă de cânepă, sau alte materiale textile naturale).

Lutul, de asemenea, este ideal pentru orele când se modelează diverse obiecte ceramice (farfurii, căni, vaze).

– Făina, drojdia:

Orele de coacere a pâinii, plăcintelor, chiflelor (acolo unde condițiile școlii o permit) pot fi o încântare pentru copii și un minunat prilej de întărire a încrederii în propriile capacități, precum și o dezvoltare bună a manualității prin frământarea aluatului la această vârstă, observarea procesului său de creștere, bucuria de la sfârșit de a mânca pâinea scoasă din cuptor.

Utilitatea practică a obiectelor finale leagă copilul de imaginea justă a muncii: ,,Dacă mă ocup de ceva, acel ceva trebuie să aibă un rost, un sens”. Activitățile meșteșugărești nu se fac doar pentru dobândirea îndemânării, ci și pentru a obișnui copilul ca acțiunile lui să aibă întotdeauna o finalitate. Aceasta dezvoltă, deși nu s-ar fi crezut la prima vedere, un anumit simț interior al dreptății, chiar al demnității în adultul de mai târziu. Elevul, obișnuit să facă lucruri cu sens, va purta ceva în interiorul lui care îl va împinge să refuze, mai târziu, munca în domenii lipsite de onestitate, prostești, sau inutile. De altfel, se vede cu ochiul liber cum o parte a oamenilor din ziua de azi dezvoltă o reacție viscerală (conștientă, sau inconștientă) în fața, bunăoară, a birocrației excesive. Este, probabil, un fel profund intim al lor de a se revolta împotriva lipsei de rost a acțiunilor pe care sunt nevoiți să le întreprindă, zi de zi.

Carl Jung spunea: ,,Lipsa de sens inhibă plinătatea vieții și este, așadar, egală cu boala. Sensul face ca multe lucruri să devină suportabile – poate chiar toate.”