Despre cursul de perfecționare în pedagogia Waldorf de la Iași (2024-2026)

Am început acest proiect atât dintr-o necesitate exterioară, dar mai ales dintr-una lăuntrică. Pur și simplu, am simțit că e momentul în care trebuie adus un suflu nou. Și iată că proiectul se întâmplă! La primul modul, în octombrie 2024, participanții au descoperit ceva ce uitaseră, în propria ființă. Am văzut la final lacrimi ce proveneau dintr-un dor, ce în sfârșit a fost împlinit. Dorul de a regăsi copilăria și a ne bucura de ea. Iar acum iată-ne dincolo de modulul IV: remarc că s-a împlinit o evoluție. S-a produs un salt calitativ al înțelegerii și al determinării de a acționa din această înțelegere.

Școala ca impuls viu

În școala de tip vechi, ne place să transmitem informații. Acestea acționează însă asupra copilului doar la nivel cognitiv. Încetul cu încetul, excesul de cunoștințe transmise la vârste fragede ne pietrifică. Elevii reacționează la ele: deja din gimnaziu, unii refuză să mai învețe, alții devin cinici, iar ceilalți albesc la față. În contrast, un elev care a trecut prin școala Waldorf își păstrează privirea senină și fața îmbujorată. El nu este suprasaturat cu informație – ci o folosește pentru a aduce ceva nou în lume.

Profesorul Waldorf înflorește prin elevii săi! Când îi vede cântând, recitând, pictând, euritmizând – acele momente atât de întâlnite într-o școală Waldorf formează o legătură vie între sufletul copilului și sufletul lui. Din privirea trează, dascălul poate cuprinde ceva nou în fiecare zi. Căci zilnic ne vine în întâmpinare ceva neașteptat – ceva din viitor.

Competența prin cunoașterea spirituală

Trecând prin predarea la clasele mici, am ajuns la ultimul modul, cel din august 2025, să tratăm vârsta Rubiconului. Doamna Erika von Lucke a prezentat modul în care viața prenatală se continuă dincolo de acest moment de criză. Copilul devine tot mai mult un cetățean al Pământului. Într-o anumită măsură, Cerurile i se închid. Este, de aceea, un moment de criză interioară puternică, ce se reflectă în întrebările și provocările copilului.

Noi ținem cont de această cunoaștere în pedagogia Waldorf, ce izvorăște din cercetările lui Rudolf Steiner. Știind suferințele neexprimate și lucrurile după care tânjește sufletul la această vârstă, înțelegem și cum să îl oblojim. El are nevoie de trezirea interesului față de lume, dar și de un răspuns amplu la întrebări precum: Cum a apărut lumea? Care sunt meșteșugurile practicate de om? Cum facem agricultură? Cum ridicăm o casă?

Omul nu este un algoritm, ci o ființă care poate fi educată pornind de la înțelegerea spirituală. De aceea, este foarte important să cunoaștem nu numai metodele și conținuturile, ci și ceea ce se găsește la temelia lor.

Exersarea ca formă de transformare

Am asistat la foarte multe cursuri Waldorf la care se țin conferințe și eventual au loc discuții. Ceea ce e firesc și necesar. Dar tot atât de firesc și necesar ar trebui să fie cultura exersării, ca modalitate de progres. Nu putem face niciun progres în absența exercițiului, fie în fața celorlalți cursanți, fie la clasă în fața unui mentor.

Tentația autosuficienței nu este specifică pedagogiei Waldorf și, de aceea, trebuie depășită. La acest curs s-a exersat și se va exersa în continuare. Iar cei care au luat acest lucru în serios vor ajunge la transformări adevărate în munca lor la clasă.

Speranța unei înnoiri

Deocamdată, cursanții noștri sunt în pregătire. Dar iată că unii dintre ei au ajuns deja să lucreze la Liceul Waldorf. Cu siguranță, vor mai fi și alții. Ei aduc cu ei prospețime și multă dăruire.

În viața și activitatea la clasă a tuturor, cu siguranță s-a produs o înnoire. Este un proces de durată și uneori este nevoie de 7 ani (un septenal), până când roadele încep să se vadă. Pare o situație complet opusă celor care vor un simplu curs de weekend, eventual online. Ce ne lipsește astăzi nu sunt valorile, ci răbdarea de a le cultiva.

Doamna Erika von Lucke, ca și ceilalți formatori, au înțeles că este nevoie de perseverență. A fost încurajată deschiderea sufletească și exprimarea întrebărilor. Cine nu poartă aceste întrebări în ființa sa, nu poate primi cu adevărat răspunsuri. De aceea, trebuie găsit spațiul sufletesc în care să se poată ridica întrebările. Iar aceasta este o muncă de înnoire.

Sursa: Revista Pământ iubit, nr. 32