O perspectivă a pedagogiei Waldorf din prezent

Pedagogia Waldorf s-a născut, în secolul XX, ca un impuls pentru viitor, într-un moment când Rudolf Steiner a observat despărțirea treptată a omului de sferele spirituale superioare. Distanțarea aceasta a avut consecințe directe asupra percepției umane a realității, a scopului vieții, a idealurilor personale. Omul nu se putea dezvolta liber (prin aceasta înțelegându-se aici mai ales dependența hotărârilor sale de normele sociale majoritar acceptate). Dacă norma socială greșea undeva, omul se afla prins în concepțiile ei, repetând adesea idei în care credea fără a fi deplin conștient de ele.

În articolul despre tripartiția socială (organizarea unei societăți dedicate omului și dezvoltării sale libere), am arătat, printre altele, motivele pentru care Rudolf Steiner a înființat Școala Waldorf. Prima sa încercare de promovare a ideii de societate triformată a avut loc la nivel politic, tentativă care a eșuat pe fondul izbucnirii Primului Război Mondial. Atunci, constatând că este nevoie de o dezvoltare sănătoasă a omului încă din copilărie, el a decis fondarea unui nou tip de școală. În esență, pedagogia Waldorf a apărut ca un răspuns la nevoia de înălțare a umanității, spiritual vorbind. Cu alte cuvinte, vom folosi o expresie adevărată, deja cunoscută și actuală: pedagogia Waldorf este doar un copil al Antroposofiei (știința spirituală din care a izvorât și conceptul triformării sociale). Fără principiile Antroposofiei, școala Waldorf a prezentului plutește în derivă, despărțită de sursa inspirației originare care i-a făcut posibilă existența în primul rând.

Încă din secolele precedente, pedanteria, intelectualismul, discursurile goale de conținut reprezentau metodica principală în învățământ. Școala Waldorf a adus un impuls complet diferit, tratând materiile de studiu cu reverență, instruind profesorii spre lucrul cu propria persoană, în vederea percepției spiritualului din spatele materiei. Tot acest proces complex a adus inspirație artistică în predare, iar studiul continuu al ființei umane din punctul de vedere al antroposofiei a ajutat dascălii să înțeleagă copiii pe un plan mult mai profund. Organizarea tripartită a omului (gândirea, simțirea, voința), observarea spiritualului manifestat în lumea fizică (înțelegerea calităților sunetelor, culorilor, regnurilor, științelor exacte, limbilor vorbite), traiul în concordanță cu ritmurile anului, precum și toată abundența de cunoștințe pe care antroposofia le aduce în întâmpinarea omului modern, sunt surse de viață, inspirație și modelare continuă a metodicii, care se transformă potrivit cu nevoile spirituale locale, cu nivelul de dezvoltare al comunității unde activează școala respectivă.

Această muncă interioară (a ține cont de realitățile lumilor superioare care modelează calitățile materiei), se fărâmițează din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului, ducând învățământul Waldorf într-o zonă unde practicile pedagogice se aplică orbește, fără a fi înțelese, ci doar copiate. Diminuarea strădaniei de a percepe imaginile arhetipale duce invariabil la reprezentări (reproduceri fără viață), și deci la o predare plictisitoare, unde nici profesorul, nici elevii nu se pot îmbogăți de pe urma ei. Evoluția individuală a copiilor nu se mai observă cu aceeași atenție, iar factorul intelectual se stimulează într-o pondere crescută, comparativ cu celelalte facultăți (voința și simțirea). Seminariile de pregătire ale cadrelor didactice au început, de asemenea, să accentueze componenta intelectuală, ca urmare a slăbirii practicii sincere antroposofice și a presiunii create de cererea societății cu privire la reformarea, tot spre favorizarea inteligenței matematic-cognitive, a învățământului fondat de Steiner. Prejudecățile asociate sistemului Waldorf și depărtarea de antroposofie au dus, de asemenea, la o înțelegere greșită a nevoii de organizare, ritm și disciplină în școală. Concret vorbind, profesorii au pretenții nejustificat de scăzute cu privire la evoluția elevilor într-o epocă de studiu și lasă momentele de haos să primeze în dauna unei organizări mai riguroase a orei (aici se aplică eronat ,,respectarea libertății copilului”, în defavoarea unui principiu de bază al școlii Waldorf, anume: profesorul reprezintă o autoritate). Aceste fenomene provin și de la slăbirea autonomiei (libertății) școlilor Waldorf în lume. Statul intervine în școli, impunând structura programei până în cele mai mici detalii și cere rapoarte epuizante din partea cadrelor didactice. Cum altfel să nu se meargă în direcția intelectualismului, din moment ce solicitările din partea statului interferează în mod direct cu libertatea dascălului de a-și organiza materia? După Rudolf Steiner, profesorul are o datorie sacră față de adevăr, ori programele impuse conțin adesea inadvertențe (folosim un cuvânt elegant pentru a evita termenul ,,manipulări”), iar abordările ,,necanonice” trebuie mereu să se aștepte la repercursiuni legale din partea instituțiilor statului.

Pe de altă parte, recent (și nu numai) s-a resimțit cum ideologiile politice și-au făcut puternic simțită prezența în școli. Dacă școala Waldorf își propune să formeze viitori adulți care decid și acționează în cunoștință de cauză, observăm că ideologiile precum neomarxismul (manifestat prin ideologia de gen, precum și prin abordarea contemporană a rasismului care generează, la rândul său, sentimente puternice antirasiste vizavi de categoriile inițial considerate opresive, într-un cerc vicios al urii, comparabil cu o nouă vânătoare de vrăjitoare), dar și naționalismul (unde dorința firească de a iubi și proteja comunitatea natală se preschimbă în tendința machiavelică de a acționa prin orice mijloace spre a atinge scopuri economice care adesea nu protejează omul, ci doar un sistem fals și utilitarist) își fac loc în școală, prin organizații non-guvernamentale stipendiate de facțiuni ideologice, prin propagandă realizată chiar de cadrele didactice care nu se pot detașa de pozițiile personale. Politica nu este o chestiune care să intereseze copilul, fiindcă ea intereferează cu dezvoltarea lui sănătoasă; în caz contrar, vorbim de fenomene de manipulare și îndoctrinare. Chiar și în secolul anterior politica a pătruns atât de adânc la nivelul generațiilor mici, încât, contrar spiritului epocii, școlile Waldorf din Germania au fost închise de regimul nazist, iar în spațiul comunist nici nu s-ar fi pus problema înființării unor sisteme de predare ,,impregnate de misticism”. Astfel, copiii, îmbrăcați în uniforme militare, mărșăluiau încolonați de-a lungul bulevardelor. Cât de trist este ca, prin politică, un copil să fie încurajat spre delațiune, ambiție, spre dorința de a sprijini un sistem pe care nu îl înțelege până la capăt, dată fiind vârsta lui fragedă. Iarăși, acestea constituie exemple de încălcare a libertății interioare a copilului, a dreptului său la o lume unde grijile de zi cu zi ale adulților să nu-i umbrească inocența.

Am vorbit până acum despre înstrăinarea școlii Waldorf de izvorul ei spiritual, antroposofia, și despre urmările implicării domeniului politico-legislativ în școală. A mai rămas de precizat amestecul sectorului economic, care, în prezent, fiind la rândul său profund politizat, nu sprijină domeniul cultural (implicând învățământul), decât sub condiția de a altera felul cum se desfășoară orele.
În organizarea sa tripartită, Rudolf Steiner arată cum sectorul economic se bazează pe principiul fraternității, scopul său principal nefiind câștigul bănesc (care apare de la sine într-o societate cinstită, așa cum a descris-o el), ci gestionarea fondurilor și a resurselor dintr-o perspectivă gândită pentru și despre om. Acestea par doar cuvinte frumoase, dar un exemplu concret îl reprezintă Emil Molt, un industriaș care a pus fabrica de țigarete din Stuttgart la dispoziția lui Rudolf Steiner, pentru ca astfel să se deschidă prima școală Waldorf.

După ce Primul Război Mondial s-a încheiat, în multe zone din Germania, unde viața era foarte grea, diverse mișcări revoluționare apăruseră, mai ales sub ideologia marxistă. Emil Molt a intrat în contact cu viziunea societății tripartite a lui Steiner din acea perioadă și, inițial, a avut inițiativa de a permite organizarea unor cursuri pentru muncitorii din fabrica lui de țigarete. Ulterior, cursanții și-au exprimat dorința ca și copiii lor să aibă acces la un asemenea tip de predare, iar Emil Molt a acceptat ca o parte a fabricii să fie folosită pentru deschiderea unei noi școli, unde să poată avea acces atât băieții, cât și fetele, nefiind relevant cât de săraci sau de bogați ar fi fost copiii – era un loc pentru fiecare în acest nou tip de școală. Ulterior, gestul său altruist a făcut ca vestea despre calitățile școlii Waldorf să se răspândească – întâi în Germania, apoi, după câteva decenii, în întreaga lume.

Gândindu-ne la viitor, cum se poate acționa pentru reînnoirea școlii Waldorf? Poate, în primul rând, cea mai importantă este refacerea legăturii cu sursa ei, Antroposofia. Apoi, trebuie conștientizat că intervenția statului în libertatea școlii a devenit atât de puternică, încât o face să nu mai semene cu inițiativa ce i-a servit drept prim fundament. Totuși, ceea ce s-a realizat până acum, indiferent de gradul de perfecțiune, este un miracol pentru umanitate. Cu toate acestea, a fi conștient de originea unei probleme este întotdeauna primul pas spre rezolvarea ei.