Poveștile adaptate – o marcă a pragmatismului contemporan

Este dovedit faptul că arta contribuie în mod hotărâtor la modelarea sufletului uman, activând forțele binelui, lărgind capacitatea imaginativă, alinând suferințe ducând până la catharsis.

Basmele și poveștile au însoțit copilul, dintotdeauna, fiind o sursă de sănătate afectivă până la adânci bătrânețe. Ele se transmiteau prin viu grai, într-o atmosferă specială de vrajă și venerație. Cu timpul, din păcate, darul de povestitor a mai rămas la puțini oameni, iar ritualul povestirii a fost înlocuit cu simpla citire a unui text scris sau prin audierea/vizionarea de pe suportul electronic. Dar cea mai mare pierdere constă în faptul că multe texte, prin prelucrări și abrevieri repetate, nu mai au nicio valoare estetică, ceea ce are consecinţele directe, încă puțin cercetate, în formarea/deformarea sufletească a copiilor.

Pentru ca un text să aibă valoare artistică, autorul trebuie să recurgă la crearea de imagini artistice, folosind figuri de stil şi sensuri figurate ale cuvintelor, expresivitatea creând emoţii, trezind sentimente, stimulând imaginaţia cititorului/auditoriului. Punând în mişcare personaje, ajută cititorul să se identifice cu cele pozitive sau să se delimiteze de cele negative, cultivând anumite valori umane/morale (adevărul, iubirea, dreptatea, sinceritatea, frumosul). Logica ficţiunii nu este pusă sub semnul întrebării şi nu se urmăresc înlănţuiri logice între fenomene, textul nefiind considerat nici adevărat nici fals, căci totul este transpus într-un univers imaginar, ce ţine de realităţi sufletesc-spirituale.

Ca ilustrare, vom lua în discuție povestea La Belle et la Bête (Frumoasa și bestia), cunoscută mai ales sub denumirea englezească Beauty and the Beast. Este o poveste aparținând scriitoarei franceze Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve şi publicată în 1740 în La Jeune Américaine et les contes marins (The Young American and Marine Tales). O primă versiune abreviată a fost rescrisă şi publicată de Jeanne-Marie Leprince de Beaumont în 1756 în Magasin des enfants (Children’s Collection) şi apoi Andrew Lang în 1889, a dat versiunea cea mai cunoscută, în seria Fairy Book.

Diferite variante ale textului au apărut în toată lumea, textul fiind transpus pe micul şi marele ecran, în desene animate, adaptată ca piesă de teatru şi chiar de operă.

Versiunea originară, abundă în descrieri fastuoase, în detalii ce trenează acţiunea şi are aerul unui roman de salon specific secolului XVIII, etichetată drept o pregătire a tinerelor fete pentru căsătoriile aranjate, un roman fantastic pentru adulţi, pe când versiunea simplificată până la o formă arhetipală de Beaumont este considerată o poveste didactică pentru copii.

Să luăm versiunea poveștii aparținând lui John Patience (JP, n. 1949), cunoscut autor și desenator englez, cu peste 140 de povești originale, care are și pasiunea de a repovesti basme clasice, versiuni prescurtate, dar însoțite de multe ilustrații.[1]

A fost odată ca niciodată un negustor bogat care avea trei fete. Două dintre ele erau mândre și leneșe. A treia, mezina, era bună, politicoasă și muncitoare.

Dacă vom compara cu traducerea după ediția Marshall Cavendish, este evidentă calitatea artistică a ultimei. Portretele sunt vii, pentru că sugerează devenirea: A fost odată ca niciodată, într-un ținut îndepărtat, un negustor bogat care avea trei fete foarte frumoase. Pe zi ce trecea, cele două mai mari deveneau din ce în ce mai îngâmfate și mai egoiste, însă mezina era atât de blândă și de drăguță, încât toată lumea îi spunea Frumoasa.[2]

Continuând cu debutul conflictului versiunea JP anunță lapidar: S-a întâmplat ca negustorul să-și piardă toți banii și familia a fost nevoită să se mute într-un bordei mic și sărăcăcios. Cele două surori mai mari nu făceau nimic altceva decât să se plângă, dar mezina – care se numea Frumoasa – avea grijă de ele și își alina tatăl bătrân, mereu îngrijorat din cauza facturilor pe care nu putea să le plătească. Un educator atent va remarca imediat aducerea în cotidian, în prozaic, folosind noțiuni seci, cu nuanță mercantilă (bani, facturi, plăți).

În cealaltă versiune se povestește, implicând afectiv auditoriul, printr-o exclamație: Dar, vai, într-o zi, negustorul își pierdu toate bogățiile. (Când spui bogății, duce cu sugestia mult mai departe decât noțiunea de bani; la bogății intră: fericirea de a avea trei fete frumoase, a avea succes în viața socială, a fi sănătos etc, fiecare om se poate considera bogat în diferite feluri!).

Apare apoi dialogul, care dă senzația că ești la fața locului: El își chemă fiicele și le spuse: „Sărmanele mele copile, tot ce mai avem este o cocioabă la țară. Va trebui să ne mutăm acolo.” Implicând afectiv cititorul, se prezintă, reacția afectivă a personajelor: Degeaba se înfuriară și bătură din picior cele două surori mai mari, tatăl lor era pur și simplu ruinat, iar ele nu aveau decât să accepte asta. Curând, întreaga familie se mută în cocioaba de la țară. Frumoasa făcea tot ce-i stătea în putință pentru a-și ajuta tatăl. Iar treburile grele și aerul proaspăt parcă îi sporeau frumusețea. Însă cele două surori ale sale se plictiseau și nu făceau altceva decât să bombăne toată ziua.

Și aici avem portrete în mișcare, fiiințe însuflețite, iar frumusețea mezinei este pusă în legătură cu calitățile ei sufletești, care ni se dezvăluie treptat.

În același tipar de gândire mercantil, varianta JP continuă: Într-o bună zi, negustorului i se oferi un loc de muncă, într-un oraș îndepărtat. Versiunea cealaltă lasă fantezia auditoriului liberă spunând doar: Într-o zi negustorul le spuse fiicelor sale că trebuia să meargă la oraș pentru ceva vreme, cu treburi.

Nevoia de explicații logice îl împiedică pe JP să păstreze tonul de poveste. Când omul iese din castel dimineață, vede trandafiri infloriți: Deși era miezul iernii, florile erau toate înflorite și nicio frunză nu căzuse. Amintindu-și de promisiunea făcută Frumoasei. Se opri să culeagă un trandafir. Cealaltă versiune pomenește de frig, de ninsoare, de noaptea întunecoasă, dar dimineață: După ce mâncă bine, negustorul se pregăti să-și vadă de drum. Trecând pe lângă o tufă de trandafiri roșii își aminti de mezina sa și tăie cel mai frumos buchet pentru a i-l dărui.

După cum afirmam mai sus, calitatea artistică a unui text este dată de felul în care sunt făcute portretele personajelor. Când faci o afirmație de felul: Se întoarse și văzu o bestie monstruoasă, nu încurajezi auditoriul/cititorul să construiască o imagine lăuntrică. Pentru ca acest lucru să se întâmple dai detalii vizuale, sugestive pentru calități/defecte sufletești totodată. Cu totul altă calitate are o astfel de imagine: Când se întoarse, negustorul se trezi față în față cu o creatură atât de îngrozitoare, încât aproape leșină. Deși purta o vestă elegantă, monstrul avea un cap uriaș, de leu, colți mari și ascuțiți. Labele lui imense, acoperite cu blană, aveau gheare enorme, iar răsuflarea lui grea era aspră și fioroasă.

Există o tendință în literatura pentru copii actuală de a edulcora totul, de a elimina răul, de nu șoca cu imagini considerate prea dure. Prin această metodă, în loc să mărim forțele de apărare ale sufletului, nu facem decât să-l lipsim de o măsură a răului corectă, de o scară de valori morale valabilă și eficientă în orientarea din viața de adult. De aici până la „corectitudinea politică” nu mai e decât un pas.

Ca exemplu, din povestea în discuție, în versiunea JP: Îți voi cruța viața, spuse Bestia, dacă una dintre fiicele tale se va oferi să vină să trăiască cu mine aici. Du-te acum și pune-le să aleagă. Nu încerca să mă tragi pe sfoară, căci te voi prinde și te voi omorî. Deci e vorba de a veni și de a trăi la castel, dar ce valoare morală are gestul de a veni pentru a fi sacrificată!? Așadar mezina, din a doua variantă, acceptă sacrificiul suprem din dragoste pentru tătal ei.

Dar… spui că ai niște fiice? Îți voi cruța viața dacă una dintre ele va veni aici de bunăvoie pentru a muri în locul tău. Dacă ele refuză, te vei întoarce tu. Altminteri, răzbunarea mea va fi cruntă.

Voi trece peste amănunte care au o semnificație importantă în economia unui basm (de ex. în versiunea JP fata merge însoțită de tată, care mai primește și un cufăr plin de aur, ceea ce sună a schimb curat negustoresc), dorind să mă refer doar la aspectele de limbaj și valoare artistică.

Dialogul interior este o altă trăsătură a unui text literar, dialog care dă profunzime psihologică personajului. În versiunea lui JP acesta lipsește cu desăvârșire. Dar să auzim vocea interioară a fetei în cealaltă versiune: Bestia trebuie să fi luat cina în seara asta. Însă probabil că mâine mă va omorî și mă va mânca, se gândi fata înainte de a adormi. Sau: Vai, se întrebă Frumoasa cu tristețe, de ce trebuie să fie atât de urât, când este atât de plin de bunătate? N-aș putea niciodată să mă căsătoresc cu el. Deci se pare că trebuie să mor!

O altă calitate a textului artistic este crearea de imagini vizuale, auditive, olfactive, kinestezice, realizând descrieri ale vestimentatiei, ale locurilor, ale diferitelor fenomene ale naturii. În textele adaptate, prescurtate, acestea sunt eliminate complet, privând cititorul de posibilitatea de a se strecura în poveste.

Spre surpinderea ei, pe una dintre uși citi: Salonul Frumoasei. Intră și descoperi cea mai frumoasă cameră pe care o văzuse vreodată. Pe un perete întreg se afla o bibliotecă imensă. În jurul unui pian erau așezate fotolii largi, iar pe o măsuță rotundă, superbă, era pregătit un mic dejun delicios. Însă mai presus de toate, un miros delicat umplea încăperea, pentru că peste tot erau buchete enorme de trandafiri roșii.

Pauzele descriptive, portrete sau de tip tablou, au ca efect pregătirea sufletescă a cititorului pentru o nouă fază a acțiunii, potențând astfel dinamismul ei. Renunțând la ele de dragul accelerării acțiunii, privează sufletul de momentele de cugetare, de nuanțare, de îmbogățire afectivă.

Dacă am face o comparaţie între diferitele versiuni și în privinţa conflictului, a personajelor sau a aspectelor sociale abordate problema lipsei valorii educaționale devine și mai evidentă, iar părinții ar trebui să acorde mai mare atenție la achiziționarea cărților pentru copiii lor.

[1] Frumoasa și Bestia, repovestire și ilustrații de John Patience, ed. Media Venture Capital, București, 2017.

[2] Tezaurul cu povești, o colecție magică de povești nemuritoare, ed. Editura Corint Books, 2006, după ediția Marshall Cavendish, 2005.

Sursa: Revista Pământ iubit, nr. 12 (toamnă 2020)