Loading...

Ziua în care binele a învins

În această dimineață am citit o știre care m-a bucurat nespus: România a câștigat procesul intentat de Gabriel Resources, compania care voia să înceapă exploatarea de la Roșia Montană. Intenționau să folosească 250.000 de tone de cianuri și să lase acolo un imens bazin otrăvit, într-un peisaj devastat ecologic.

În anii 2000, dar și ulterior, la mișcările de stradă din 2013, noi, tinerii de atunci, am spus NU. Am ieșit și am protestat. Au fost probabil cele mai frumoase clipe de adevărată democrație, deoarece – orice s-ar fi vorbit la televiziuni – nimeni nu a fost acolo pentru vreun partid sau împotriva altuia. Nicidecum. Am fost acolo pentru un IDEAL.

Acest ideal ne spunea tuturor același lucru: faptul că nu vrem, pentru nimic în lume, ca un loc din inima României să devină un mormânt pentru următorul mileniu, în schimbul banilor. Oricât de puțin sau de mult ar fi avut statul de câștigat – nu merita!

Și de aceea am colindat bulevardele capitalei, strigând împotriva acelei corporații, împotriva premierului și președintelui care (deși în alte privințe se certau mereu), se înțeleseseră asupra acestui aspect: să se dea drumul exploatării. Părea că, în comparație cu puterea financiară pe care o avea corporația, nu aveam nicio șansă.

Mai mult, mulți dintre locuitorii de la Roșia Montană își doreau exploatarea, sperând că vor avea de lucru. Sigur că, pe termen scurt, așa și era: corporația ar fi dat de muncă, pentru o vreme, populației din zonă. Dar cu ce costuri? Cu sacrificarea viitorului locului pentru următoarele 30 de generații. Cu prețul distrugerii a patru versanți și nenumăratelor ploi acide ce ar fi devastat culturile pe o rază foarte mare, pe termen nedefinit.

La acea vreme, corporația plătea spoturi publicitare la toate televiziunile majore. În schimbul acestor bani, ele înțeleseseră să nu difuzeze deloc protestele. Au ținut totul sub tăcere până când în stradă am ieșit atât de mulți oameni, încât nu ne-au mai putut ignora.

Diverse persoane m-au întrebat, mai târziu, dacă am fost plătiți pentru a ieși în stradă. S-a speculat că eram acolo pentru partide ce urmau a fi înființate. Răspunsul e categoric NU. Am fost în stradă pentru un singur motiv: așa ne-a dictat conștiința.

De aceea consider că acesta este, de departe, cel mai moral lucru înfăptuit de poporul român de la Revoluție până astăzi. A fost poate singurul moment când am luptat pentru generațiile viitoare, nenăscute încă, și pentru dreptul lor de a moșteni o lume curată, frumoasă, sănătoasă.

Ca fost elev și actual dascăl Waldorf, nu cred că poate fi ceva mai nobil de atât. A lupta pentru un ideal, chiar atunci când pare că totul îți este împotrivă, este un lucru atât de necesar. Astăzi peisajul cultural minier de la Roșia Montană este în UNESCO, România nu trebuie să plătească nicio despăgubire corporației, iar noi putem să spunem, cu inima pe deplin împăcată, că am făcut ceva BINE.