Introducerea scrisului de mână înaintea scrisului de tipar, în pedagogia Waldorf

Este minunat modul în care, în școlile Waldorf, se introduce scrisul. El decurge din lumea de basm. Basmele fac ca sufletul unui copil să se deschidă înspre cele mai înalte posibilități ale omului. Literele sunt descoperite în desen, după ascultarea întâmplărilor din basm. Întocmai așa cum au fost ele odată create, pornind de la imagine, așa le descoperă și copiii în clasele mici.

Însă este neobișnuit faptul că, așa cum literele sunt scoase din imagine, potrivit evoluției istorice a omenirii, pe de altă parte s-a încetățenit cutuma la noi în țară, și poate și în străinătate, să se înceapă cu litere de tipar, cu motivația că încheietura mâinii nu ar fi atât de mobilă la copiii mici. Aș vrea să arăt, în cele de mai jos, că această cutumă diferă atât față de necesitatea evolutivă a copilului, cât și față de intențiile lui Rudolf Steiner.

Scrisul de mână este caracterizat de o rotunjime mult mai pronunțată față de cel de tipar. El este mai înrudit cu latura sufletească, în timp ce scrisul de tipar este fix, rigid, intrat în forme stabile. În scrisul de mână, literele au legături între ele, „își dau mâna”, nu sunt perfect separate una de cealaltă. Acest lucru reflectă modul în care trăiau oamenii în timpurile vechi, în comunități apropiate – adică tocmai acele timpuri pe care copilul le reia în evoluția sa în primii ani de școală.

De aceea, ar trebui să ne concentrăm asupra necesității de a dezvălui scrisul de tipar abia mai târziu, după ce elevii au deprins temeinic scrisul de mână. Poate nici nu e nevoie să insistăm prea mult pe el – doar atât cât să fie recunoscute literele din carte.

Dar sănătos este întotdeauna să luăm lucrurile așa cum au fost ele parcurse și de omenire, în evoluția ei istorică. Acest lucru este, bineînțeles, indicat și de Rudolf Steiner:

„Este, desigur, o cerință a unei predări făcute pe temelii bune ca învățarea scrisului să fie precedată de o anumită preocupare cu desenul, astfel încât scrisul să fie dezvoltat din desen. Și o altă cerință este ca citirea literelor de tipar să se dezvolte numai din citirea literelor scrise de mână. Așadar, vom căuta să găsim trecerea de la desen la scrisul de mână și de la scris la citirea literelor scrise, iar de la citirea literelor scrise la citirea celor de tipar.”[1]

Inclusiv cititul, după cum recomandă Rudolf Steiner, trebuie să înceapă cu literele scrise. Învățătorul poate, în acest sens, să multiplice foi pe care el însuși a scris pentru elevii din clasa sa.

„Astfel, putem porni întotdeauna de la om și de la legătura acestuia cu lumea înconjurătoare, prin faptul că scriem în mod organic și că predăm și cititul prin citirea literelor scrise.”[2]

Așadar, cu ajutorul basmului, aducem în fața copilului o imagine, iar apoi ne folosim de desen, pentru a imita ceva din forma lumii înconjurătoare. (Acest lucru e valabil, firește, numai pentru consoane, căci vocalele au mult mai mare legătură cu lumea sufletească.) Ulterior, dezvoltăm literele scrise din desen, iar abia din acestea, mai târziu, literele de tipar, după cum indică Rudolf Steiner și în alt loc:

„Are deci o importanță educativă cu totul deosebită momentul în care facem ca formele scrise să izvorască din învățământul pur artistic și, de abia din formele scrise, formele literelor de tipar. … Prin aceasta dezvoltăm copilul întru totul în sensul acelor forțe care vor în mod real să se exprime treptat din natura copilului.”[3]

Din aceste afirmații rezultă clar orientarea pedagogiei Waldorf în sensul descoperirii, mai întâi, a scrisului de mână, iar ulterior a scrisului de tipar. Nu este cazul să ne luăm după cutume, ci după necesitatea evoluției organice a omului. Multe mii de ani au fost parcurse de la inventarea scrisului până la apariția tiparului, ce a avut loc la începuturile modernității. Noi acționăm în sensul cerut de natura copilului, introducând mai întâi ceea ce este mai apropiat de sufletesc, iar abia apoi ceea ce a devenit static, fizic.

Sursa: Revista Pământ iubit nr. 27

[1] Rudolf Steiner, Arta educației. Metodica și didactica, Editura Triade, Cluj-Napoca, 1994, conferința a V-a.

[2] Idem.

[3] Rudolf Steiner, Înnoirea artei pedagogico-didactice prin știința spirituală, Centrul pentru pedagogie Waldorf din România, București, 1991, conferința a V-a.