Copiii, o oglindă a Cerului

Cine are norocul să aibă copii mici în preajma sa, fie ca părinte, ca frate sau soră mai mare, sau poate ca dascăl, este permanent uimit de creativitatea acestora. Un copil poate născoci jocuri noi întreaga zi, parțial imitând adulții din jur, dar în mare parte imaginând fel și fel de situații cu sensuri nebănuite. De unde le vin copiilor aceste impulsuri sufletești?

Gândirea în stil materialist poate veni repede cu o explicație oarecare: inteligență prelogică, asocieri cognitive specifice copilăriei timpurii, conexiuni cerebrale în curs de structurare etc. Cine resimte însă uimire înaintea jocului deosebit de nuanțat al unui copil, știe totodată că aceste explicații sunt nu incorecte, dar insuficiente.

De fapt, este vorba de mult mai mult de atât: copiii au pătruns în lumea noastră ca printr-o poartă ce rămâne, o vreme, încă deschisă. Ei vestesc prin dispoziția lor voioasă și jocul lor plin de fantezie o altă lume făuritoare de impresii și chemări. Acestea se contopesc înlăuntrul lor cu atitudinea plină de încredere sau, dimpotrivă, cu reproșul adulților.

Reproșul pe care îl întâmpină copiii nu e întotdeauna unul evident. Câteodată ia forma unei permanente nemulțumiri a adultului, care consideră copilul un fel de tabula rasa ce trebuie mereu instruit. Alteori însă, pentru a-i domoli agitația specifică vârstei, i se pune în mâini contrariul a ceea ce e exprimat de lumea sa interioară: o tabletă, un telefon, sau orice device care să îl țină țintuit într-un loc.

Cât de nefiresc este pentru un copil să stea în casă, liniștit pe canapea, fără să alerge, să tragă, să se bucure de anotimpuri – deși este un lucru așteptat de unii părinți, așa ceva ar trebui sa fie evitat complet. Totuși, el tinde azi să devină o regulă mai degrabă decât o excepție. Iar aici pedagogia Waldorf ne vine în ajutor și avem ocazia să înțelegem că latura spirituală a copilului se exprimă prin gesturi și mișcare. Noi, adulții, putem să intervenim cel mult armonizând, dar în niciun caz obturând jocul copilului, deturnându-l de la natural înspre artificial, de la dinamic înspre static.

Sigur că adultul își va găsi mereu o justificare: oboseala de după serviciu, stimulii oferiți de tehnologie, aceasta e lumea în care trăim etc. Nu doresc să contrazic aceste motivații, dar ele nu au de a face cu experiențele necesare la această vârstă. În loc de a-i aduce copilului înainte bogăția și diversitatea lumii în care trăiește, îi oferim o reproducere electronică de tip caricatural. Este exact opusul interesului mai profund al copilului.

Tendința de a reproduce realitatea în mod sec provine, de altfel, din intelect. Acesta este esențialmente o unealtă tăioasă, care formează concepte în contururi clare. Dar oricât de atrăgătoare ar fi conceptele pur intelectuale ale epocii noastre, ele nu sunt capabile să pătrundă în lumea delicată a copiilor până la 9-10 ani. Nu este un ideal să facem din ei savanți de mici, ci să rămânem atât de maleabili sufletește, încât să ne putem exprima pe înțelesul lor, în imaginile plastic-artistice ale basmelor, cu noțiunile lor pătrunse de sevă a vieții.

Sunt părinți care, dintr-un spirit de protecție exagerat, nu vor să îi șocheze pe copii cu imagini aparent dure, precum cea a vânătorului din Scufița Roșie, care taie burta lupului. Copilul nu resimte însă astfel de tablouri de basm ca fiind agresive. El percepe imaginile ca pe o luptă arhetipală între bine și rău, care trebuie să se încheie cu victoria binelui. A elimina aceste basme din educație reprezintă o cale de a forma viitori adulți fără forțe interioare, ușor influențabili, deoarece nu li s-a evocat în suflet la timpul potrivit capacitatea de a învinge, prin forța binelui, și cele mai întunecate făpturi malefice.

Dacă am creat însă mediul potrivit pentru a pătrunde în viață prin mișcare ritmică, jocuri armonioase, recitări frumoase, basme pline de tâlc și cât mai multe activități în natură, atunci îi dăm prilejul copilului să oglindească însușirile cele mai bune și curate. El devine pentru noi un prilej de a redescoperi ceea ce putem numi drumul către Cer și semnificația venirii omului pe lume.

Urmând o formă de educație care răspunde adevăratei naturi a copilului, vom contura așadar condițiile pentru un destin plin de devotament și dăruire de sine.