Școala Waldorf și Antroposofia

Bineînțeles că viața spirituală propriu-zisă poate să pătrundă în școala noastră numai în condițiile în care corpul nostru profesoral se compune din antroposofi. Prin aceasta, și nu prin predarea antroposofiei – căci școala noastră nu trebuie să devină o școală generatoare de concepții asupra lumii – prin întregul mod de comportare al cadrelor noastre didactice, prin ceea ce poartă profesorii noștri în sufletele lor, se aduce în școala noastră, prin elemente imponderabile, acest spiritual-sufletesc. (Rudolf Steiner) [1]

Din experiența mea de mai bine de 30 de ani de când încerc să asimilez cunoștințele Științei spirituale, aș zice că aceste cuvinte ar trebui să stea la intrarea în cancelaria fiecărei școli care are firma de „Waldorf” la intrarea în clădire! Din păcate, cuvintele au fost răstălmăcite și s-a încetățenit ideea că nu e nevoie să fii „antroposof” ca să predai într-o astfel de instituție. Se consideră suficient să preiei niște metode de predare, să faci niște desene pe tablă, să faci o parte ritmică, să pictezi sala de clasă în culori, să amenajezi o masă a anotimpurilor și eventual să faci câte o prezentare scenică-artistică, din când în când.

A te preocupa de cunoștințele aduse de Știința spirituală înseamnă să dai dimensiune cosmică lucrării tale, în domeniul care te preocupă. Este o lărgire imensă a orizontului cunoașterii și mai ales o provocare de a-ți exersa cu adevărat gândirea până la a deveni productivă, creatoare.

Un exemplu edificator: Ce aflăm din antroposofie despre culori? Apar în sala de clasă sub diferite forme: tablouri, desene pe tablă și în caiete, pereți pictați, ore de pictură, discuții despre curcubeu, lecții de optică, etc.

      În vremea lui Aristotel încă se mai știa, atunci când, în cadrul Misteriului, cineva întreba de originea culorilor, că ea are legătură cu entitățile celei de a treia ierarhii. În a sa Armonie a culorilor, Aristotel spune: Culoarea este conlucrarea dintre lumină și întuneric. Dar acest element spiritual, ideea că în spatele căldurii trebuie să vedem entitățile primei ierarhii, în spatele luminii și a umbrei sale, adică a întunericului – entitățile celei de a doua ierarhii, în spatele irizării multicolore, într-un context cosmic, entitățile celei de a treia ierarhii, această idee s-a pierdut. Și n-a rămas decât nefericita teorie a culorilor, la care, până prin secolul al XVIII-lea, inițiații zâmbeau, dar care a devenit crezul specialiștilor în fizică.

Cine e în stare să vorbească în sensul teoriei newtoniene a culorilor trebuie să-și fi pierdut orice noțiune despre lumea spirituală. Dar dacă cineva, cum a fost Goethe, mai e incitat lăuntric de către lumea spirituală, el se revoltă.[2]

Să luăm în discuție lucrul cu acuarela. Dacă în perioada grădiniței culorile sunt folosite în mod cu totul liber este tocmai pentru a lăsa copilului loc de fantezie creatoare, bucurându-se de efectele lor. Câtă uimire poți vedea pe chipul unui copil care descoperă combinația dintre galben și albastru sau dintre roșu și albastru. O bună bucată de timp după ce unul dintre ei o descoperă și o numește, toți copiii spun că le place violetul, de exemplu!

Apoi în anii de școală primară exercițiile de culoare au menirea de a pune în mișcare, oarecum ordonată, sufletul copilului, legând culoarea de trăirile sufletești, nu de obiecte. De aceea se recomandă o pregătire a copiilor printr-o poveste, în care culoarea este prezentată în esența ei morală: galbenul jucăuș, albastru liniștit, roșul agresiv, violetul profund, etc. Trecem prea repede peste această etapă ca și peste lucrul în sine, în loc să lăsăm timp pentru trăirea acelei stări, în fața foii colorate în galben sau albastru: Odată cu exercițiile de pictură din clasa I începe o educare a simțurilor, prin care este hrănit sufletul copilului. De altfel, în percepția culorilor acționează simultan ceva nesenzorial, care conduce în afara limitelor proprii, înspre lumea calităților morale obiective. În primul an școlar există țelul de a cunoaște și a învăța să caracterizăm aceste „mișcări sufletești” eliberate prin culori. Cea dintâi se realizează în actul picturii, cea din urmă se înfăptuiește prin comentarea tablourilor la sfârțitul fiecărei zile de pictură.[3]

Cum pot fi înțelese indicațiile de trăire a esenței morale a culorii și a lucra în mod real, adânc cu ea, dacă nu ești pătruns până în ultima fibră a ființei tale de realitatea spirituală a culorilor?

Trebuie să lăsați formele să crească din culoare. Puteți vorbi cu copiii în lumea culorilor. Gândiți-vă cât de stimulator ar fi să aduceți copiii să înțeleagă cam așa: Aici este acest mov cochet, pe care s-a cocoțat un roșu obraznic. Totul se află pe un albastru smerit. Trebuie să o realizeze concret- asta acționează formator sufletește,- astfel încât culorile să și facă ceva. Ceea ce este gândit din culoare se poate face într-o mulțime de feluri. Trebuie să aducem copilul la trăirea în culoare, zicând: „roșul se uită prin albastru” și să-l lăsăm pe copil să realizeze într-adevăr aceasta.[4]

Preocuparea cu literatura antroposofică care trece de nivelul unei simple curiozități, ajungând să fie subiect de reflecție, te duce în profunzimi nebănuite ale misterelor lumii. Începi să simți, să vezi legăturile tainice dintre lucruri și să treci peste criza de cunoaștere a lui Faust. El, prototip al omului modern, iscoditor în atâtea domenii ale cunoașterii, ajunge la disperare pentru că nu găsește răspuns la întrebarea: Ce ține lumea lăuntric într-o unitate?

      Nădăjduit-am prin a duhului putere şi cuvânt

      Să mi se dezvălească vreunul din secrete,

      Să nu mai fiu silit, cu fruntea în sudoare,

      Să spun ce nu ştiu, când mă-ntreabă fiecare.

      Lăuntric să cunosc prin ce se ţine universul.

      Să văd puterile. Seminţele a toate să le ştiu.

      Să nu-mi încurc printre cuvinte mersul.[5]

Oare mai poți lucra superficial cu culorile când afli că sunt manifestări ale îngerilor și că nu sunt legate de suprafețe materiale, ci sunt calități morale, că sunt forțe active în lume? Că avem de-a face cu o lume eterică în care acționează ființe elementale ale luminii, aerului, apei? Că de felul în care lucrăm cu aceste forțe putem să pregătim sufletul omului pentru trăirea lui Christos în eteric?

În lumea plină de fantezie a copilului, forță care încă mai lucrează la dezvoltarea organelor interne și la reglarea funcțiilor biologice, intervenim brutal cu explicații materialiste și experimente științifice. Cultivați în spiritul științific, noi, adulții, dascăli sau părinți, avem tendința de a răspunde copiilor mici cu explicațiile cele mai simple, luate din cultura noastră generală sau de pe Internet. Un exemplu de astfel de banalitate: Curiozitatea celor mici nu cunoaște limite, iar una dintre cele mai întâlnite întrebări este: „cum apare curcubeul?” Cum le poți explica cel mai ușor copiilor cum se formează curcubeul? Răspunsul este: din lumină, iar lumina se împarte în fâșii/dungi colorate, atunci când se reflectă în picăturile de apă.[6] 

Îmi aduc aminte de o conferință din timpul Seminarului de pregătire a dascălilor Waldorf de prin anii ‘90, în care răspunsul la: De ce strălucesc stelele noaptea? a fost o scurtă poveste din care reieșea că îngerii veghează asupra copiilor când dorm.

Preluând o clasă a III-a, ca proaspătă absolventă a seminarului Waldorf, ajung la povestea biblică a Potopului, încheind cu „și a pus Dumnezeu curcubeul pe cer ca semn al legământului încheiat cu oamenii, al împăcarii dintre om și divinitate”. „Şi iarăşi a zis Dumnezeu către Noe: «Acesta este semnul legământului, pe care Eu l-am încheiat între Mine şi tot trupul care este pe pământ»”.

Un elev, bine instruit de bunica doctă, fostă asistentă medicală, copil sub tratament drastic pentru desele crize de astm, plecat dintr-o clasă tradițională tocmai pentru că dascălul îl tot taxa pentru toate intervențiile lui științifice, îmi dă replica: „Nu-i adevărat, curcubeul apare după ploaie ca rezultat al descompunerii luminii albe” etc.

După un moment de respiro, privind reacția colegilor și satisfacția lui de a arăta ce multe știe, am trecut totul în registrul afectiv: Ieri a plouat. Cum v-ați simțit înainte de ploaie? Ce ați făcut când a început ploaia? Ați privit cu toții curcubeul apărut? Ce ați simțit? V-ați bucurat, nu-i așa? Ei, vedeți cum Tatăl divin trimite din când în când câte un semn al bunăvoinței Lui, pentru ca noi, oamenii, să ne bucurăm de legătura cu El.

Îmi revine în minte conferința dlui Michael Debus, de la București, din 29.10.2022 , în care ne-a făcut să înțelegem că o nouă lume se naște după Potop: De aceea Dumnezeu spune: Câtă vreme va mai exista Pământul, nu va conteni să fie vară și iarnă, căldură și îngheț, zi și noapte, dar omul nu are decât să fie cum îl trage inima de moral. Natura nu va mai reacționa. Ordinea morală și cea naturală vor fi de acum despărțite. În Atlantida exista apa, ceața amestecate. Acum avem ordinea morală și cea naturală separate. Aceasta e problema omului modern. Dzeu bunul face un semn: Curcubeul, care stabilește legământul dintre ordinea morală și cea naturală, care este ceva total nou. Unitatea e împărțita în două și legate în fel nou. O re-parație arată spre trecut. Lucrurile s-au stricat și sunt reparate cumva. Dar ne-ar trebui o pro-parație, ceva ce duce spre viitor. Re-parație este să aduci la un stadiu anterior lucrul, pro-parație înseamnă să aduci ceva nou. Și asta este în legătură cu curcubeul: au urmat epocile indiană, persană, etc, omul a fost depășit de noua misiune și ar fi eșuat dacă nu ar fi intervenit momentul misterului Christic. Crestinismul este momentul evoluției omenirii care readuce cele doua elemente separate împreună: Cer și Pământ, Dumnezeu și om se întâlnesc în Iisus Christos. Și cu aceasta omul modern a ajuns pe pământ, iar prima epocă după misterul de pe Golgota, este epoca noastră.

Așadar, curcubeul amintește omului că faptele lui morale nu mai afectează forțele naturale, ci doar pe el însuși, iar ca dascăl într-o școală Waldorf, care după comandamentele inițiatorului ar trebui să fie antroposof, aceste lucruri stau în fundalul predării. Cum ar arăta o poveste despre curcubeu când știi către ce realitate arată el? Și dacă în clasa a III-a se fac povestiri din Vechiul Testament, cum selectăm ceea ce povestim copiilor și cum o facem ca să transpară marea schimbare în relația cu divinitatea?

Inserez aici o întâmplare din experiența mea de lucru cu adulții, care m-a impresionat în mod deosebit. Cerusem părinților să lucreze pe grupe, discutând între ei ce anume are nevoie un copil ca să crească sănătos și apoi să pună sub formă de desen ceea ce au stabilit. Dădusem cele trei culori cerate de bază, iar un bunic care-și creștea nepotul, a dorit să lucreze singur, de rușine că nu mai desenase vreodată în viața lui. Pusese pe foaie o casă galbenă și un acoperiș roșu, floarea soarelui, iarba și cerul galbene, iar eu trecând pe la el îi sugerez să mai aducă și puțină ploaie, dându-i cubul albastru în mână. Puteți crede că i-au dat lacrimile de uimire la apariția verdelui?

De altfel, la orice curs de pictură ud pe ud, unde oamenii se întâlnesc pentru prima dată cu această tehnică, lucrând cu acuarele Stockmar, resimți un freamăt și auzi chiar exclamații de tot felul.

Cum ar arăta predarea într-o școală care se revendică din antroposofie precum e școala Waldorf, dacă toți dascălii ar trece printr-o serioasă pregătire de 3-4 ani, în locul studiilor științifice universitare, în care să se lucreze pe conținuturile Științei spirituale și în care să se exerseze lucrul artistic – trecând prin arta povestitului și a rostirii, prin artele plastice, prin muzică și teatru – abordate din perspectiva antroposofică?

Dau un singur exemplu din pregătirea studenților de la Școala superioară de euritmie din București: Cursul de pictură de anul acesta s-a deschis cu crearea unei imagini a începutului lumii: Prima zi: Întuneric și Lumină. Lumina care luminează în întuneric. Desen în cărbune. Ziua a doua: Apariția curcubeului, legământul lui Dumnezeu cu oamenii. Ziua a treia: Magenta, prima culoare trăită în epoca protoindiană. Ziua a patra: Floarea de piersic în livada de piersici înfloriți. Ziua a cincea: Încarnatul uman. Ziua a șasea: Carminul, culoarea percepută în vechea Persie. Ziua a șaptea: De la carmin la portocaliu prin vermillon. Ziua a opta: Portocaliul și trecerea spre siena arsă, în epoca egipto-caldeeană. Ziua a noua: Galbenul și galbenul auriu la sfârșitul epocii egiptene. Și galbenul auriu: „Mihael, herald-pontif al eului omenesc.[7]

Și nu pot să nu mă întreb cum ar arăta adultul care a parcurs 12 ani ca elev într-o școală Waldorf în care toate materiile și activitățile ar avea fundamentul științei spirituale. Și cum ar arăta lumea, în toate aspectele ei? De noi, dascălii depind toate aceste lucruri.

Sursa: Revista Pământ iubit nr. 22

[1] Rudolf Steiner, Cunoașterea omului și structurarea învățământului, ed. Triade, 67

[2] Rudolf Steiner, Despre lucrarea îngerilor și a altor entități ierarhice, pag. 129

[3] Rudolf Steiner, Sarcina pedagogică și obiectivele de învățământ ale unei școli libere Waldorf, ed Triade, pag. 330

[4] R,Steiner, EC300/1 15.11.1920, planul de invaț 329

[5] https://humanitas.ro/assets/pdf/Goethe_Faust.pdf

[6] Curcubeul – explicații pentru copii. Află cum se formează curcubeu: l https://www.libertatea.ro/lifestyle/curcubeul-explicatii-pentru-copii-cum-se-formeaza-curcubeul-2850714

[7] Scrisoare adresată de Mariana Marincea, școlilor Waldorf, 8 dec.2022