Practica din anii de liceu în învățământul Waldorf

În clasa a noua, marcată de o tranziție sufletească mai abruptă decât în alți ani, elevii studiază, de fapt, teme specifice contrastelor și frământărilor lor interioare, menite să aducă un simț al echilibrului și disciplinei. Orele de fizică abordează subiectul tensiunii dintre frig și căldură, istoria aduce în discuție marile revoluții și conflicte ale statelor din diferite zone ale lumii, orele de desen au ca model figuri dramatice, precum grupul Laocoon.

După un an de studiu, unde toate contradicțiile sufletești ale tânărului își întâlnesc reflexia în lumea înconjurătoare, apare tocmai timpul potrivit pentru ca aceste forțe să-și g ăsească rostul într-o activitate de dăruire. De aceea, în clasa a noua, odată cu trecerea iernii și înflorirea copacilor, elevii fac, de regulă, practica agricolă, de preferat la o fermă biodinamică, sau măcar biologică. În funcție de puterile și de afinitățile fiecăruia, tinerii plivesc, sapă, curăță plantele și copacii, plantează răsaduri sau semințe, urmărindu-le evoluția pe toată perioada de o săptămână, dedicată taberei. Ei învață metode practice agricole de bază, care le pot fi de folos mai târziu și se ocupă, dată fiind vârsta, mai conștient, de îngrijirea mediului înconjurător.

Odată cu intrarea în clasa a zecea, putem spune că, din punctul de vedere sufletesc al tinerilor, valurile mării agitate s-au liniștit. Ei sunt, acum, interesați să înțeleagă legile lumii înconjurătoare, fie că vorbim aici de cunoștințe despre stat, matematică (trigonometrie), sau de aspecte economice (cum ar fi sistemele bancare și modul lor de funcționare). Spre sfârșitul anului, profesorul de geografie organizează practica topografică. Tinerii trebuie să meargă pe un teren și să îl cartografieze. Se începe cu măsurători simple (prin estimare, la bunul simț), apoi se folosesc instrumente (tije, rulete, sfori), iar la sfârșit se introduce și teodolitul. Este o bună ocazie pentru a pune în practică și cunoștințele de trigonometrie obținute recent în epoca de matematică. Elevii intră, astfel, activ în contact cu terenul, folosindu-și abilitățile analitice, colaborând împreună. Metodele de măsurare folosite le ascut atenția, ajutându-i să observe lucruri peste care, probabil, ar fi trecut indiferenți (de exemplu, adâncimea unor ochiuri de apă, care se măsoară prin comparație, din loc în loc, cu o tijă de lemn). Toate aceste aspecte se notează pe harta finală, unde e nevoie de precizie și atenție, fiindcă acuratețea este unul dintre scopurile proiectului.

Clasa a unsprezecea ocupă o perioadă unde aspectul căutărilor interioare se intensifică (prin comparație cu anul precedent – un an mai analitic, senzorial vorbind). Temele legate de Roma Antică, Evul Mediu, Renaștere, opera lui Shakespeare și a lui Dante, propun un început de drum pentru cei tineri, aflați în căutarea adevărului. Acum este un moment favorabil pentru ca empatia lor să-și manifeste potențialul, odată cu practica socială. În funcție de spiritul și tendințele clasei de elevi, dirigintele alege să-i ducă în vizită la azile de bătrâni, orfelinate, sau la alte asemenea centre sociale, unde realitatea și suferința se manifestă mult mai clar decât în mediul clasic, familial, al elevului. Tânărul discută cu oameni în vârstă, părăsiți sau nu de rude, fiecare cu povestea și opiniile lui. Este un prilej binevenit de reflecție pentru elev: ,,Ar trebui să apreciez ceea ce am deja”, ,,Condițiile în care stau acești oameni pot fi îmbunătățite”, ,,De ce unii ajung într-un asemenea punct? Cum s-ar putea preveni fenomenul?” , ,,Propriile decizii vor avea un impact puternic asupra fiecărui an al vieții mele”.

În clasa a douăsprezecea, întrebarea de bază care răsună în tânărul, aflat la granița cu viața adultă, este: ,,Cine sunt eu?”. În față, viitorul, adesea confuz, îi așterne o mulțime de variante. Școala încearcă să îi prezinte cât mai multe posibilități din care să aleagă. Teatrul îi oferă curajul de a-și exprima vocea, iar complexitatea vieții i se relevă prin studiul zoologiei și al biochimiei.

Practica arhitecturală creează o structură vizibilă într-un interval de oscilații și căutări orientate spre viitor. Elevii călătoresc în zone istorice, îmbogățite cu o arhitectură deosebită (există proiecte și pentru orașe din străinătate, ale căror catedrale, palate, instituții le fac să fie cunoscute drept muzee în aer liber: Florența, Barcelona, Praga, Atena, Istanbul, dar nici anumite orașe din țara noastră nu sunt în afara listei de minunate surse ale inspirației). Accentul cade pe istoria arhitecturii, iar elevii pot face studii după clădirile cele mai vestite. A desena (un proces axat pe partea de gândire) ajută tânărul să înțeleagă cu totul altfel ceea ce vede. Volutele, arcadele de diferite feluri, planul arhitectural clar, mai mult sau mai puțin ornamentat, structurează gândirea, observația obiectivă, percepția în spațiu, stimulând ordinea ideilor, favorizând chiar prioritizarea corectă a propriilor fapte, într-un mod impregnat de frumusețe artistică.

Toate tipurile de practică necesită un jurnal, ca parte a evaluării finale, unde elevii își notează atât impresiile personale, cât și ceea ce li s-a părut mai important din partea teoretică prezentată.